LA MULŢI ANI, DUMITRU CIUPA!

Inapoi la stiri

LA MULŢI ANI, DUMITRU CIUPA!

Duminică 27 octombrie 2013, începând cu ora 16:00, la Căminul cultural din localitatea Prundul Bârgăului a avut loc o amplă acţiune cultural-artistică. Este vorba despre aniversarea a 45 ani de activitate artistică al instrumentistului Dumitru Ciupa.

Răspunzând invitaţiei, alături de alte instituţii ale judeţului, Centrul Cultural Municipal ,,G.Coşbuc” Bistriţa, a fost reprezentat de către Petre Petruse – referent în cadrul instituţiei, dar şi motivat de faptul că acesta a fost coleg de serviciu cu sărbătoritul, fiind salariat al aceleiaşi formaţii artistice, respectiv Orchestra Populară Profesionistă ,,Bistriţa”, pentru o perioadă de peste 22 ani.

Reprezentantul instituţiei noastre a fost prezent şi în cadrul spectacolului artistic organizat cu această ocazie, în care au fost prezente un mare număr de formaţii artistice şi interpreţi ai cântecului popular românesc din judeţ.

Făcând referire la activitatera artistică al sărbătoritului, reprezentantul instituţiei noastre, a scos în evidenţă modul în care Dumitru Ciupa a reuşit să se situeze în fruntea instrumentiştilor care au dus faima folclorului românesc, atât pe scenele ţării cât şi pe ale multor coordinate geografice din afară, colaborând cu cele mai reprezentative ansambluri artistice din ţară. A apreciat de asemeni, faptul că sărbătoritul se ocupă de instruirea multor tineri, solişti vocali şi instrumentişti, care păşesc pe drumul afirmării în cântecul popular românesc, contribuind la transmiterea folclorului naţional, spre generaţiile viitoare.