”GÂND ROMÂNESC” , LA 300 DE NUMERE

Inapoi la stiri

”GÂND ROMÂNESC” , LA 300 DE NUMERE

„ Gând Românesc”, la 300 de numere. Directorul fondator, scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu, ctitorul şi mentorul tuturor realizărilor măreţe ale revistei, împreună cu colectivul redacţional,  şi-a demonstrat talentul scriitoricesc prin calitatea textelor publicate. De-a lungul existenţei revistei au onorat cu materiale deosebite, personalităţi ale literaturii şi culturii româneşti.

                 Forţele intelectuale s-au sensibilizat, alături de  talente tinere ce şi-au luat zborul către literatura şi cultura naţională, şi poate mai departe. Prezenţa constantă a scriitorilor bistriţeni în paginile revistei, colaborarea cu directorul acesteia, nu poate fi decât o bucurie pentru noi. 
               Revista „ Gând Românesc” a găzduit în paginile sale studii şi materiale de înaltă calitate în lumea specialiştilor şi a surprins plăcut printr-o solidaritate între generaţii diferite. Apoi revista se mai caracterizează printr-un dialog constant – viu şi constructiv – între prezent şi trecut; ceea ce nu este puţin lucru.
               De aceea, credem că nu întâmplător, la aniversare, publicaţia este un reper în literatura noastră.
               „ Gând Românesc” este un fapt românesc de emulaţie şi competiţie intelectuală. 
La mulţi ani !

Dr. Dorel Cosma

Manager Palatul Culturii Bistriţa