CODUL POEZIEI

Inapoi la stiri

CODUL POEZIEI

 

      Volumul ”Răstignit în dor…” de Valeriu Covrig- Cudrec, Editura ”Școala Ardeleană”, Cluj- Napoca, 2015, propune un cod al poeziei, pe cât de exact, pe atât de ieșit din tipare. Contradicția dintre cei doi termeni, cod este respectat, poezia este abatere, creează nota dominantă, originală, a poeziei lui Valeriu Covrig- Cudrec, jurist întors la lirism, precum însetatul revine la izvor.

      Titlurile poeziilor din această carte conțin, în paranteze, precizările ”De dor”, cele mai multe, și ”Drum”, într-o alegere numerică. De fapt, așa cum este alcătuit volumul, credem că este vorba despre o selecție mai riguroasă a altor și altor texte rămase în urmă și care, desigur, așteaptă și ele lumina tiparului. Textele prezente în numita antologie se subordonează unor asemănări tematice, grupându-se în sfera acelorași cuvinte cheia, ce trimit către sentimentul dorului, ilustrat și în titlu, ”Răstignit în dor…”, și către frământările călătorului, de drum drept, de drum anevoios ori de răscruce.

      În cele mai multe dintre texte, trăirile poetului se desprind din timp, din iubire, din natură. Fire meditativă, poetul ”răstignit în dor” găsește cea mai dulce și melancolică povară de-a fi iertat pentru păcat. Doar că în poezie, păcatele sunt bune. Ele sunt îndrăzneala unor idei, a unor cuvinte, imaginația neîngrădită, atipicul. Venind din lumea … ”drepților”, poetul are, parcă, o cenzură permanentă, o cumințenie „a pământului”, o grijă până la detaliu pentru omul frumos, înscris în definiții. El este și Sisif, și Icar. E preocupat de trudă, chiar dacă știe și înțelege, mai bine decât oricine, pericolul zădărniciei, care poate fi evitat numai și numai prin creație: ”Adeseori mă regăsesc/ zeu răstignit/ pe altarul deșertăciunii,/ aruncat peste clepsidra/ neobositei reîntoarceri în sine…/ De prea multe ori, însă, captiv veșnicei pribegii… Mereu, mereu mai departe…” În căutarea identității, viața este developată, timpul se scurge înapoi, clepsidra este prezentă în fiecare cugetare, nădejde și descumpănire deopotrivă: ”Cel mai adesea/ mă irosesc în dor,/ uneori în uitare,/ arareori în visare…/ (…) nu răstălmăci nerostitele taine,/ lasă neîntoarsă clepsidra!/ Odihnă-și dorește nisipul!...”  Cu influențe ale unui Lancrăm îndepărtat, cu accente duse până la limită, amintind de simboliști, ”sinucigaș în melancolie”, discursul poetic al lui Valeriu Covrig- Cudrec se înscrie într-o tendință neo-expresionistă, de explorare a sinelui, într-o perspectivă actuală: ”Sunt un mărunt ambasador/ al sufletului meu/ (… ) Trupul meu,/ preumblat de perle,/este veșnic supus clepsidrei/ în care nu căderea contează, ci aurul nisipului…” Fragmentul amintește de Ana Blandiana: ”Sunt asemenea nisipului clepsidrei/ care poate fi timp numai în cădere…” Oglinda, ca motiv în poezie, reușește să facă trimitere la cealaltă față a lui Ianus, dorită, acceptată, la care conduce întrebarea ”Cine sunt?”, cu ecourile: ”Sunt drept,/ ori ticălos/ minunat?/ sunt adevărat,/ ori păcătos/ om?/ Sunt cel regăsit,/ Ori cel pierdut/ iubit/”, cu alte definiții, pe care le încearcă poetul: ”Sunt doar/ o picătură de rouă, ofrandă adusă ție/ și visului meu…”, ”sunt sclavul/ nerostitelor tale cuvinte…”

      În poezia lui Valeriu Covrig- Cudrec, celălalt, perechea, apare în taină, așa cum una dintre taine este și cununia: ”Te-am alintat însă/ citindu-ți despre grădina copilăriei…/ Ți-am dăruit și mere/ (ale copilăriei mele erau/ să ai de drum, merinde să-ți fie…/Și o dulceață/ să-ți mai aline (alinte) uitarea,/ teama de necuprins,/ însăși teama de tine…// Vezi tu,/ doar acea clipă e taina mea,/ taina noastră.// Marea trădare…”

       Poezia ca trădare.

       Am plecat din poezia lui Valeriu Covrig- Cudrec mai bogați, mai frumoși, cu toate aceste daruri, care să ne amintească de noblețea versului, de nostalgia toamnei, de unica ”răstignire în dor”… Azi, orice volum de poezie care apare este o entitate. În galeria valorilor lirice naționale, acest volum prezentat, aici și acum, își găsește locul bine meritat.

ELENA M. CÎMPAN