POETUL ROMÂN CARE SCRIE DIRECT ÎN FRANCEZĂ

Inapoi la stiri

        POETUL ROMÂN CARE SCRIE DIRECT ÎN FRANCEZĂ

Traducerile sunt o problemă. Traducerile sunt de mult o problemă. Traducerile din limba română într-o altă limbă sunt o problemă mai mare decât traducerile în limba română din alte limbi. Ne situăm într-o realitate nouă și totuși veche. Ca să fie cunoscut, unui poet/ scriitor nu-i mai sunt de ajuns granițele propriei limbi. El tinde spre mai mult. Se lasă tradus, ia formă nouă. Uneori e ușor, alteori nu. Nu-i ușor să traduci. Nici proză, cu atât mai mult poezie. Mai ales poezia cu formă fixă, cu rimă, cu ritm. Se poate traduce orice, fără a trăda, dar cum să traduci melancolia, iubirea, visarea, absurdul, ființa?!...

       Pentru a scăpa de toate aceste neajunsuri, Florin Avram nu a stat mult pe gânduri. Soluția găsită de el este aceea de a scrie direct în limba franceză. Absolvent al Facultății de Litere din Cluj- Napoca, unde a studiat franceză și germană, este professor la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița. Dar cine nu-l cunoaște? Pentru că este unic în felul lui. A scris până acum încă două volume de poezii, tot în franceză: ”L avenir violet”, apărut în Franța în 1992, și ”Poèmes”, la Editura ”Accent” din Cluj- Napoca, în 2007. În 2017, Florin Avram ne surprinde cu al treilea volum, intitulat ”Images évanouies” ( ”Imagini estompate” ), Editura Charmides, Bistrița. Dacă diferența dintre primele două volume a fost de cincisprezece ani, cea dintre al doilea și al treilea s-a redus la zece, dorind ca, respectând progresia, un posibil alt volum să fie gata până în 2022.

      O privire de ansamblu asupra acestor ”Imagini estompate” scoate la lumină faptul că ele nu sunt deloc estompate, în versuri pronunțate și bine reprezentate, dar se formează din urme ale trecutului, ce se mai văd și se păstrează cu sfințenie. Detalii, precum un gest, neobservat pentru alții, de efect pentru poet, precum un vis, obișnuit pentru alții, eveniment pentru poet, un cuvânt, ce rezonează banal pentru alții, dezvăluie în mintea poetului scenarii ample. E o trimitere aici la acea ”madeleine” a lui Proust, care generează memoria involuntară a poetului.

       Poeziile din volumul ”Images évanouies” sunt adunate de-a lungul anilor, cu excepția ultimului text, de la pagina 109, un exemplu de lirism în proză ori de proză lirică, scris în timpul studenției: ”Je fume ma vie”  ( ”Îmi fumez viața” ). Îl redăm în continuare în franceză, cu convingerea că cei ce citesc aceste rânduri au învățat în școală și limba lui Baudelaire, lui Verlaine, lui Hugo… Este de o frumusețe aparte, cu o tehnică a punctului și contrapunctului, dintr-o serie de imagini, cu oameni, surprinse cu tehnica detaliului, de aflat și de reflectat: ”Je l ai vu dans le couloir. Il fumais une cigarette. Il ne m a pas observé et moi, profitant de l occasion, je me suis mis a le regarder de loin. Son visaje m a effrayé. Il etait tout pale. Ce n était pas la paleur habituelle, c etait une paleur cadavérique. Telle une ombre, il s appuyait contre la fenetre. Et il fumait, oui, il fumais toujours, cigarette sur cigarette, sans s arreter. Mais ce qui m a surprise et m a effrayé en meme temps, c etait son regard. Ses yeux jetaient un regard confus, éparpillé. C était un regard mort qui ne cherchait pas un objet précis, mais qui semblait se répandre dans l atmosphère. Ses yeux avaient quelque chose qui faisait peur. Ils luisaient d une facon bizarre. Il y avait quelque chose démentiel. Il ne disait  rien, il attendait, oui, il attendait toujours un ”je ne sais pas quoi” d inexprimable. Alors, je me suis approché. A peine m a t il reconnu… et, en le regardant fixement dans les yeux, je lui ai demandé: ”Comment vas-tu?” Il a détourné les yeux et, d une voix étrange, il m a répondu: ”Je fume ma vie.” ”

      Florin Avram ”plonjează” în trecut, iar trecutul lui este alcătuit din scrierile cu care s-a format, pe care și le-a însușit, astfel că astăzi el recită în egală măsură, cu pasiune, cu siguranță de sine și cu multă credință în poezie, atât din Apollinaire, cât și din Bacovia, din Romulus Vulpescu sau din Rimbaud. Poemul ”Plongeant dans le passé”, are ca motto: ”Passons, passons, puisque tout passe” ( Apollinaire): ”On plonge dans ce passé éloigné/ Comme cette ombre oubliée./ De temps en temps elle est passée/ Comme une image surannée.” Despre o frunză galbenă scrie Florin Avram, scoțând-o din anonimat, ”Une feuille jaune/ Apparait par instants./ C est la feuille d automne,/ C est la feuille du temps.” Din puține cuvinte, Florin Avram se definește, în universul lui: ”Je sais que je peux/ Plus que vous ne pourriez./ Je sais que je peux/ Plus que vous ne voudriez.”

       Poetul și imaginile lui fac materia acestui volum inedit: ”Je m imagine parfois/ Que je vois une image,/ Une image ancienne/ Qui dépasse les ages.” Atins de vraja poeziei, poetul se lasă cuprins de mreaja ei, de neexplicat, așa cum, altădată, Camil Petrescu vedea idei: ”Comme un fantome,/ Je vous ai vue/ Et comme un arome,/ Je me suis perdu.” Simțurile își dau mâna și își răspund și în cartea lui Florin Avram. O carte printre puținele de poezii, din care ar merita citat fiecare fragment.

     Cu acest volum, Florin Avram împlinește două meniri: creația și traducerea, scutind astfel munca unui alt traducător care, oricum ar fi, nu l-ar înțelege mai bine. Totodată, poezia lui îmbogățește două culturi: pe cea română și pe cea franceză, deopotrivă.

ELENA M. CÎMPAN