INTERVIU RICKY DANDEL - ”ROATA ESTE ROTUNDĂ. MOMENTUL DE LUMINĂ O SĂ VINĂ”

Inapoi la stiri

INTERVIU RICKY DANDEL - ”ROATA ESTE ROTUNDĂ. MOMENTUL DE LUMINĂ O SĂ VINĂ”

Ricky Dandel: Bistriţa este un oraş care trăieşte

        

Rep: - Cum vă simţiţi la Bistriţa?

         Ricky Dandel: - Mă simt foarte-foarte bine, în sensul că totul este perfect, în sensul că mentalitatea este foarte pozitivă. Aici găsesc oameni minunaţi. Revin după mai bine de 20 de ani aici. Am făcut o mulţime de poze. În 1991, când am venit cu maşina din Germania, împreună cu fiul meu, Edwin, care era foarte mic, aveam 8 ani, am trecut prin Bistriţa şi am văzut Biserica. Am zis „hai să ne oprim, uite ce biserică frumoasă”. Am regretat până astăzi că biserica era închisă şi nu am putut intra s-o vizităm. Acest oraş are un farmec aparte, promenada este foarte frumoasă. Ai impresia că este un oraş care trăieşte. Acest oraş are o amprentă veche, iar mie îmi plac oraşele vechi care au poveşti de spus.

Rep: - La Bistriţa este Biserică evanghelică cu cel mai înalt turn din Transilvania. Cum este primită muzica bună în România de azi?

Ricky Dandel: - Nu vreau să subestimăm calităţile de spectator ale românilor. Am avut multe concerte peste tot în lume. Am fost la foarte multe festivaluri internaţionale şi vreau să vă spun că am constatat că această legătură pe care o poţi crea cu publicul din România este una deosebită. Întotdeauna când sunt în România, indiferent că sunt într-un oraş mare, cu 5000 de oameni sau că sunt 100 de spectatori, oamenii au un suflet şi o inimă largă şi acest lucru îl simţi pe scenă. Nu urci pe scenă neapărat ca să arăţi că eşti grozav. Facem muzică ca să îi facem pe oameni fericiţi. Nu vrem neapărat să arătăm că ştim să cântăm, poate sunt alţii ca ştiu mai bine, dar încă nu au descoperit. Acum există foarte multe concursuri de muzică şi descoperim că Dumnezeu a fost generos cu multă lume şi sunt foarte mulţi care posedă acest talent, dar nu ştiu.

Rep.: - Vă mai simţiţi acasă aici?

Ricky Dandel: - Întotdeauna. Vreau să vă mărturisesc un lucru. Eu visez foarte mult şi mereu visez că undeva, în ţară, trebuie să ajung la scenă şi nu ajung, se întâmplă ceva, dar tot timpul România apare în visele mele. Asta înseamnă că ţara mea a rămas în inima mea. Şi nu e o nostalgie pentru că vin foarte des acasă, înseamnă că această dragoste s-a întipărit foarte adânc în sufletul meu. Dragostea e un lucru, ştim cu toţii, care nu poate fi explicată. Este aici pentru că e adevărată. Asta înseamnă dragostea.

Rep.: - Primii paşi în muzică...

Ricky Dandel: - În toamna acestui an am împlinit vârsta de 50 de ani de activitate scenică. Am debutat la vârsta de 14 ani şi, referitor la ce s-a schimbat. În primul rând mă refer la peisajul muzical. Vreau să vă spun că atunci, şi Manfred cunoaşte acest sentiment, eu timp de mulţi ani am fost pe lista neagră a televiziunii pentru că ziceau de mine „ăla care are mişcări occidentale, Ricky, este periculos, stă cu picioarele desfăcute, dă din umeri”. Eu le-am spus că nu mă controlez, nu mă gâdesc la asta, mă mişc aşa cum simt ritmul şi muzica. În acei ani, îmi amintesc că înainte de unele concerte de la Sala Palatului, au venit prieteni şi mi-au spus să nu cumva să îndrăznesc să cânt în engleză că mă leagă, să am grijă. Era periculos. Dar, în provincie, cum zic bucureştenii, (eu nu spun asta, nu există provincie) în oraşele din Transilvania şi Moldova, unde „ochelarii şi focarul” nu erau întotdeauna, mai ieşeam din corsetul respectiv şi multă lume, care se uitau doar la emisiunile de televiziune, credea că sunt cuminte. Dar eu am fost un copil „nebun” tot timpul, dar pentru a face muzică, şi cred că eşti de acord, Manfred, trebuie să ai un dram de nebunie, o dăruie fără margini. Acum multă lume cântă muzica. Muzica este expresia celor mai sincere sentimente ale omului. De multe ori muzica nu trebuie să spună nimic. Un sunet poate exprima mii se sentimente. Totodeauna am zis că, dacă oamenii ar cânta în loc să se certe, n-ar mai exista ceartă în lume. Noi suntem, de fapt, mici particule ale universului. Ce facem şi ce producem fiecare este parte din contextul universal pe care-l avem. Avem această şansă în viaţa noastră, lungă şi de împlinită, care este ca un recul de armă care te aruncă puţin înapoi, dar important este să te ridici din nou. Dar această viaţă, uneori zbuciumată, este de multe ori mai scurtă decât orice în memoria universului, în această viaţă eternă. Tot ce facem noi este o încercare de a fura timpului etern un moment deosebit.

Rep.: - Ricky Dandel şi Manfred Seiler, la Bistriţa cu un concert unic, „Legendele săseşti din Transilvania”. Ce ne spuneţi despre acest proiect?

Ricky Dandel: -  După 40 de ani pot spune că, de obicei, între muzicieni, nu trebuie să existe niciun fel de rivalitate. Dar din păcate mai există. Eu, şi mă bucur că şi Manfred gândeşte la fel, sunt deasupra. Întotdeauna am fost în stare să-i spun unui alt coleg că ceea ce a făcut a fost ceva extraordinar. Încă de la început am simţit limba engleză ca pe o limbă maternă. I-am şi domnului Kirk Douglas, când l-am întâlnit acum 20 ani la Munchen, că mi-a fost profesor de limba engleză. I-am spus că i-am văzut toate filmele de peste 40 de ori. I-a căzut pixul din mână. Am avut această şansă în România de a vedea filmele în original şi de a învăţa limba. Când nişte muzicieni sunt pe aceeaşi lungime de undă nu are importanţă că te revezi după 20-30-40 de ani. Există acelaşi sentiment. Aşa trebuie să fie. Şi la Cerbul de Aur am întâlnit multe superstaruri. Şi am văzut cât sunt de normali şi de modeşti. Modestia este un mare dar, care n-ar trebui să fie o excepţie, ar trebui să fie un lucru normal.

Rep.: - Nu duce România lipsă, la ora actuală de un mare festival? „Cerbul de Aur” nu mai este...

Ricky Dandel: - Din păcare, tot ce a fost atunci pe mapamondul muzical un punct de lumină a dispărut. Acum banii sunt cheltuiţi pe alte lucruri. „Cerbul” a fost o carte de vizită internaţională şi o punte de lansare pentru mulţi solişti. Vreau să dau un exemplu: o tânără interpretă, care a participat la Festivalul „Cerbul de Aur”, la care am fost prezentator, în 1993 sau 1994, despre care pot să spun că nu a făcut mare lucru. Dacă porneşti la drum ca să fii celebru, este un ideal fals. Trebuie să cânţi pentru că îţi face plăcere şi vrei să aduci plăcere spectatorilor. Dacă vrei să ajungi celebru atunci nu faci muzică, încerci altceva. Lângă scenă erau câţiva spectatori care vroiau autografe. Iar această interpretă a spus că nu are timp să dea autografe. Eu i-am spus: „Scumpa mea, fără aceşti oameni, tu poţi să cânţi în baie. În loc să stai şi să te bucuri că eşti solicitată să dai autografe”. Nu a fost nevoită să dea mulţi ani autografe pentru că nu s-a mai auzit nimic despre ea. În această meserie, modestia este foarte importantă, şi tot foarte important este să fii apropiat de oameni.  Nu poţi să crezi că eşti buricul pământului. Acum o săptămână l-am întâlnit pe Sting. Acest om este foarte normal, vorbeşte şi cântă. Cine este bun nu trebuie să spună - domnule, atenţie sunt cel mai mare. Dacă oamenii nu observă înseamnă că ceva nu este în regulă.

Rep.: - Ştim că la Bistriţa aţi împlinit o frumoasă vârstă. Cu acest prilej, dorim să vă urăm şi noi  un sincer „La mulţi ani!”multă sănătate. Cum aţi sărbătorit?

Rick Dandel: - Nu este singura dată când nu-mi sărbătoresc acasă ziua de naştere. Există deja un precedent. La vârsta de 14 ani şi jumătate am filmat primul videoclip,a dică mă plimbam prin parc.. Seara, după o zi nebună, mă gândeam, astăzi este ziua ta. Şi nu mi-am dat seama, eram aşa de prins. Acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi în Egipt, la un festival cu fiul meu. Înainte de miezul nopţii cineva a zis: „E ziua ta astăzi” şi atunci, rapid, am încercat să organizez ceva. Sigur, e frumos, poţi recupera şi cu prietenii. Deja e un motiv de sărbătoare să ai şansa, privilegiul să poţi să cânţi pentru oameni. După o carieră lungă, în care am încercat să mă dăruiesc fără rezerve, e frumos când oamenii vin să te asculte, vin să facă o fotografie cu tine, e frumos. Şi trebuie să le mulţumim acestor oameni că mai au loc pentru noi în inima lor. Acum e o avalanşă de informaţii, fiecare informaţie are trei ore de valabilitate înainte de a se şterge.

Rep.: - Pentru că din Germania puteţi privi mai obiectiv spre România, cum este receptată muzica de aici, de acasă, artiştii noştri, la nivel internaţional?

Rick Dandel: - S-au îndreptat mult lucrurile acum. Înainte de aderare, România era prezentată într-un mod foarte sumbru şi aveam de luptat cu multă lume să-i conving că este complet altceva. Dar vreau să vă spun că întotdeauna sunt nişte conjuncturi, interese, care încearcă să rezolve ca anumite ţări  să iasă foarte bine, altele, dacă interesul nu este acolo unde trebuie să fie sunt discutate ca neimportante sau chiar arătându-se doar aspecte negative. Întotdeauna am spus: „Domnule, dă-mi o cameră  de filmat şi de duc de la Fifth Aveneue din New York, pe o stradă laterală, şi îţi arăt oameni care dorm pe cartoane, care nu au nimic”. E foarte simplu. Camera este într-adevăr un ochi foarte subiectiv şi nu cuprinde întotdeauna toată gama. România începe acum, într-adevăr să-şi repare imaginea şi să ajungă acolo unde îmi doresc eu de mult să ajungă. Dar nu toate ţările aveu prejudecăţi, şi nu tot timpul. Vreau să vă dau un exemplu. La primul mare festival internaţional de compoziţie din Irlanda la care am fost invitat, în februarie 1982,  irlandezii fiind un popor foarte deschis, am fost prezentat „Ricky Dandel from Roumania”. De atunci, am mai fost invitat de trei ori acolo, din partea Germaniei, dar niciodată nu au spus asta, ei tot spunea că sunt din România. Acum începe şi România să aibă la nivel internaţional un ecou pozitiv. Dar, din păcate, mai trebui lucrat la el. Este foarte important.

Rep: - Cum este viaţa dumneavoastră personală? Cu ce vă ocupaţi, pe lângă muzică?

Ricky Dandel: - După cum mulţi ştiu, în România am fost profesor de limba engleză. La fel sunt şi în Germania, sunt şef de catedră şi predau cu mare pasiune. Îmi amintesc de perioada în care eram profesor debutant, foarte tânăr şi tot timpul alergam, eram aşteptat în faţa şcolii de microbuz, sau anunţau la aeroport că sosesc pentru că avem concerte, corectam lucrările în tren, iar o colegă mi-a spus: „Trebuie să te hotăreşti ce vrei să fii: muzician sau profesor”. Iar un coleg, profesor de matematică, i-a spus: „De ce crezi, Doina, că nu le poate face pe amândouă?”. Şi, într-adevăr, fac aceste lucruri şi astăzi şi le fac cu mare drag. În Germania am studiat, m-am specializat de business şi marketing, am preda ca liber profesionist, dar m-am întors la catedră pentru că îmi place să lucrez cu tinerii. Am şi un band în care tot timpul vin alţii noi, este ca o ştafetă. E frumos să-i înveţi pe cei tineri, entuziasmul lor este molipsitor. Cred că pentru tineri nimic nu este mai plăcut decât să vadă nişte oameni ca noi, mult mai în vârstă decât ei, părinţi sau poate... să nu zic şi mai mult, că au acelaşi entuziasm ca şi ei, le înţeleg nebuniile. Pentru că un adult care zice: „Vai, noi am fost extraordinar de cuminţi şi ...” e o prostie. De când Socrate s-a tot plâns că tineretul e nepoliticos şi nu e harnic, tot aşa a rămas. La fel ne plângem de mii de ani.

Rep.: - Cum sunt elevii din Germania faţă de elevii din România?

Ricky Dandel: - Să ştiţi că nu e mare diferenţă. Eu predau foarte relaxat. Ora mea nu e ceva static, e dinamic. Profesorii care-şi dau definitivatul vin să se uite la nişte ore ca să mai înveţe. Vineri am avut un grup mai mare de astfel de profesori şi le-a plăcut enorm că eu sunt dinamic, nu stau locului, merg prin clasă, deci, se întâmplă ceva. Sunt profesor, dar îmbin ambele meserii. Bunica şi-a dorit mereu, visa, să mă fac preot. Cred că toate aceste trei meserii: preot, profesor şi muzician au ceva în comun. Vorbim cu oamenii şi încercăm să-i înţelegem şi încercăm să intrăm în sufletul lor. Nu să-i schimbăm. Să valorificăm ce au ei mai bun, pentru că fiecare om are un sâmbure bun şi este de datoria noastră ca printr-un cântec sau printr-o oră sau o predică frumoasă a unui preot putem face asta. Aş vrea să dau un exemplu. La nunta fiului nostru un preot a făcut o slujbă extraordinar de umană, care a ajuns la sufletul tuturor. Şi cred că acesta este secretul. Aceste meserii, crede eu, pot dărui dragoste şi asta este cel mai important.

Rep.: - Le cântaţi elevilor?

Ricky Dandel: - Bineînţeles, cânt, cântăm şi împreună. De multe ori caută un cântec de-al meu pe youtube şi îmi aud vocea când intru şi le spun: nu acum, lăsaţi asta. Sunt foarte drăguţi.

Rep.: - Sunteţi un exemplu pentru artiştii noştri din România, veniţi de fiecare dată cu drag acasă şi susţineţi concerte. Un mesaj pentru cei care vă îndrăgesc.

Ricky Dandel: - În primul rând, vreau să avem curajul să visăm. Chiar dacă uneori visele pot fi şi exagerate, să ştiţi că toate marile realizări care s-au făcut până acum sunt rezultatul unui vis, a unei viziuni. Nu visaţi noaptea, visaţi ziua. Visele sunt foarte importante, sunt nişte repere despre locul unde vrem să ajungem. Drumul până acolo este uneori mai interesant decât momentul când ajungi să treci ţinta, linia de sosire. Viaţa este un maraton unde, pe parcurs, se întâmplă multe lucruri. Eu vă doresc tuturor să aveţi încredere în ceea ce faceţi, în ceea ce ştiţi şi ce aţi mai putea face. În al doilea rând, copiii sunt foarte importanţi. Copiii trebuie învăţaţi, în primul rând, să fie sinceri cu ei înşişi, să înţeleagă că nu banii sunt lucrul care într-adevăr contează, ci este mult mai importantă mulţumirea sufletească, apropierea de oameni, prieteniile adevărate. Sigur, e la modă facebook-ul, fiecare are 3000 de prieteni, dar prietenii adevăraţi îi poţi număra uneori pe degetele de la o mână. Sigur, poţi să fii deschis... Eu sunt deschis şi am nevoie de oameni ca de oxigen, dar sunt foarte importante relaţiile umane. Trebuie să fie adevărate, să nu încercăm să le deteriorăm, să le stricăm din cauza unor interese. Mai sunt multe de făcut. Eu mi-aş dori foarte mult, şi ştiu că va veni această zi când România va fi foarte-foarte bine. Ştiu că necesită multă răbdare. Drumul este foarte lung, încă nu am ajuns acolo. Dar vreau să vă spun un detaliu. Când tatăl meu a venit aici de la Duisburg, din Germania, la vârsta de 18 ani, când s-a însurat aici şi toată familia lui a rămas acolo, în Germania, în acei ani, anii 30, era mult mai rău. Şi acest lucru le spun mereu. Roata este rotundă. Atenţie, şi şpiţa de jos garantat va ajunge sus. Care e viteza? Câteodată o căruţă sau o maşină merge mai lent, dar momentul de lumină, acest moment de glorie, o să vină. Credeţi în el şi o să-l simţiţi, o să-l savuraţi, o să vă bucuraţi de el. Şi asta vă doresc fiecăruia de aici.

Rep.: - Vă mulţumim, vă dorim multă sănătate şi vă aşteptăm cu drag să reveniţi la Bistriţa.

Doris Cosma, Menuţ Maximinian