NUNTA ZAMFIREI, ANUL ACESTA, A FOST UNA VIETNAMEZĂ!

Inapoi la stiri

NUNTA ZAMFIREI, ANUL ACESTA, A FOST UNA VIETNAMEZĂ!

O vietnameză a interpretat Brahms la Bistriţa!
Sigur, Festivalul Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, ediţia a 22-a, de la Bistriţa are acordate toate superlativele ce se pot acorda, ca nişte diplome de excelenţă invizibile, de la organizarea impecabilă, la entuziasmul popular, de la tradiţiile europenilor şi asiaticilor, de la cultura populară la marea cultură! De ce scriu acestea? Fiindcă, dincolo de faptul că organizatorul şi sufletul acestui puternic festival de folclor este prof. dr. Dorel Cosma, managerul Palatului Culturii din Bistriţa, dar şi preşedintele IGF – Organizaţiei Mondiale de Folclor, alături de primarul Bistriţei, pe post de naş, ing. Ovidiu Teodor Creţu, precum şi Consiliul Local şi Primăria Bistriţei şi, bineînţeles, tot colectivul – echipa festivalului – angajaţii Palatului Culturii din Bistriţa, ce merită felicitările şi gratitudinea noastră, ale spectactatorilor anonimi, Europa şi Asia şi-au dat mâna la Bistriţa.

Dacă anii trecuţi revelaţia festivalului a fost, spre exemplu, Ansamblul „Urali” din Rusia,, anul acesta, 2017, revelaţia s-a numit Ansamblul de cântece şi dansuri din Hanoi, Vietnam!
Astfel, Asia a surclasat Europa, deşi au încercat să-i ţină piept ansamblurile folclorice din Serbia şi Grecia cu celebrul „Zorba-Grecul”. Bistriţa, România este un centru de putere al folclorului mondial!
Şi, totuşi, Ansamblul din Vietnam, de la tradiţii la modernism, de la folclor până la muzica de estradă, oarecum, europenizată, unde pe melodii de muzică uşoară, spectatorii, artiştii vietnamezi, primarul Bistriţei şi directorul Palatului Culturii au încins o Horă a Prieteniei – Europa-Asia – ce a surprins plăcut numerosul public bistriţean şi turiştii străini, ocazionali sau vechi fani ai festivalului de ani buni de zile!
Patru zile şi nopţi de joc, cântece şi voie bună reliefând încă odată, dacă mai era nevoie, profilul de omenie, de prietenie, de pace, adevăr, frumos şi înţelegere între popoare, principiu promovat de-a lungul istoriei de poporul român ce n-a fost niciodată un războinic cuceritor, cu doar un vajnic şi ferm apărător al propriei sale libertăţi.
De-a lungul festivalului, Palatul Culturii a fost, mereu, iluminat!
În costume populare, de toate culorile luminii, cu cântece preamărind pacea şi înţelegerea dintre popoare – vezi anii trecuţi pe scena festivalului dansând împreună evreii şi palestinienii, sub steagul Israelului- acum în 2017, artiştii populari, ansambluri remarcabile din Vietnam, India, Turcia, Franţa, Ucraina, Grecia, Polonia, Serbia şi România au luminat etern cerul Bistriţei, al României, al Europei, al Terrei într-o nuntă planetară sub stelele strălucitoare ale viitorului!
ALEXANDRU CRISTIAN MILOȘ