PĂCAT DE POEZIE

Inapoi la stiri

                                      PĂCAT DE POEZIE

Pentru cine nu ştie ( dacă a mai rămas cineva ), anul acesta, subiectul de la Evaluare Naţională, pentru clasele a VIII-a, la limba şi literatura română, a conţinut poezia „Ploaia”, de Magda Isanos.  Înainte de-a se termina proba scrisă, caut pe internet poezia şi găsesc o variantă „Ploaie”, mai scurtă şi tot necunoscută. Cum destul de necunoscută e şi poezia, la care se face trimitere, aproape în aceeaşi măsură cum le este elevilor poeta Magda Isanos. O fire sensibilă, avocat, cu o căsnicie eşuată la Chişinău, cu a doua încercare de mariaj cu scriitorul Eusebiu Camilar, cu care îşi petrece mult timp la Udeşti, lângă Suceava, suferindă încă din copilărie de poliomielită, se stinge din viaţă la doar 28 de ani.

       Pentru cei interesaţi, poezia „Ploaia” este foarte frumoasă, de o gingăşie aparte, delicateţe şi lirism, proprii unor texte de maturitate creatoare. Dacă elevi de clasa a VIII-a au citit-o ( ! ) la examen, chiar dacă este alcătuită din mai multe strofe, poate că şi alţi cititori, mai exersaţi sau nu, o vor citi, măcar cu un interes egal cu al copiilor, dacă nu mai sporit sau mai sărac. Din cele opt strofe, subiectul a conţinut primele cinci, menţionându-se că e vorba de un fragment. ( Cu greu, de înţeles întregul!...): „Ploi verzi, de vară, sufletu-mi vrăjiră,/ şi-n melodia caldă, rămuroasă,/ eu auzeam pământul cum respiră,/ iarba cum creşte, noaptea cum se lasă.// Nu era nimic trist, dar solemn,/ sufletul lumii închis în lemn,/ în flori palide, în hribi, în scaieţi/ revărsa bucuria tainicei vieţi.// Cerul pierdut în ceţuri îl uitam./ Nu mai eram nici eu decât ram,/ decât rădăcină avidă şi pace/ de ierburi vâscoase, opace.../ Însă irizata, subtila apă voioasă/ avea licurici, clopoţei în plete;/ jumătate din fiinţa ei luminoasă,/ lăsând să cadă văluri încete,// apărea în pajişte sau lângă bălţi,/ o zână pe care-o văzusem şi-n alte dăţi/ numai picături de apă, văpăi,/ era frumuseţea-i dintăi (...)” Aşadar, o poezie deloc simplă, deloc uşoară... Eu cred că poezia nu este pentru toată lumea. Ion Creangă spunea „milă mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima”; eu spun „milă mi-e de evaluare, dar de poezie mi se rupe inima”. A cere candidaţilor să găsească în fragmentul de text dat două sinonime, două cuvinte cu diftongi, două figuri de stil, rolul cratimei, cuvinte formate prin conversiune şi derivare, tipul de rimă, nu înseamnă că ei au înţeles poezia. Aşa cum ar trebui la proba de înţelegere a unui text la prima vedere. A reduce poezia la cele arătate înseamnă o mutilare de valori.

     De la momentul susţinerii probei la limba şi literatura română pentru absolvenţii clasei a VIII-a, multă lume a căutat pe internet poezia şi, indirect, au aflat lucruri şi despre poetă. Tot e bine că măcar aşa mai pătrunde câte un nume aproape uitat în lista ( subţire ) cu scriitori cunoscuţi. Cine caută azi poezia „Ploaia”, de Magda Isanos, ajunge inevitabil la zeci de surse referitoare la Evaluare Naţională. Şi invers. Ca şi cum lucrurile s-ar fi aşezat într-o relaţie indestructibilă.

       În afară de un poet sau un pasionat obişnuit cu poezia, cine ar înţelege ce-i cu „ploi verzi”, cu „sufletul lumii închis în lemn”, cu „clopoţei în plete” –le apei de ploaie?... Contabilizarea unor elemente de vocabular nu acoperă nevoia de poezie. Toată această proastă inspiraţie a celor care alcătuiesc subiectele reuşeşte ce-i mai rău din toată povestea cu probă scrisă la limba şi literatura română: o tristă îndepărtare de Poezie...

ELENA M. CÎMPAN