ION, ANA, FLORICA ȘI BIANCA

Inapoi la stiri

ION, ANA, FLORICA ȘI BIANCA

Spectacolul de teatru şi dans „Taina pământului şi a iubirii”, regia şi coregrafia Bianca Simionca

Bianca Simionca, proaspătă absolventă de studii coregrafice superioare ne-a invitat la un spectacol de excepţie. Am avut bucuria de a vedea pentru prima dată la Bistriţa concepţia unui spectacol folcloric într-o altă formă. 
Pledez de mulţi ani pentru spectacolele folclorice tematice care să aducă în scenă într-o formă nouă dansul, muzica şi costumul popular. La nivel internaţional genul spectacolului pe format solist-dans este de foarte mult timp depăşit. Publicul şi scena folclorică are nevoie acum de performanţele artiştilor sub reflector. Sigur că exclud concertele speciale şi mă refer în primul rând la spectacolele de concepţie care trebuie să domine în special scena profesioniştilor. 
Am văzut astfel de spectacole în ţară, dar la Bistriţa fie de teamă fie dintr-un conservatorism exagerat nu au apărut. A fost nevoie ca o tânără absolventă de coregrafie să vină cu curaj şi chiar să abordeze tema licenţei într-o astfel de modalitate. 
E adevărat că experienţa anilor de dans şi atmosfera coregrafică din familie i-a permis Biancăi să vadă lucurile în perspectivă. M-am bucurat să văd artiştii Bistriţei punând în practică un scenariu bine gândit, unde actoria, muzica şi coregrafia s-au îmbinat excelent. 
Tema stabilită de Bianca a fost, de asemenea, excelentă şi totodată emoţionantă, în primul rând pentru orice bistriţean. A-l aduce pe Ioan al lui Rebreanu într-o formulă modernă coregrafic-muzicală, nu-i deloc uşor. Bianca a reuşit să sublinieze în spectacolul ei ideile importante transmise lumii întregi de marele Rebreanu. 
Văzând acest spectacol oricine va fi interesat să-l cunoască pe Rebreanu. Se realizează o comuniune artă scrisă-artă scenică bine venită într-o perioadă când se cam uită de valorile noastre culturale. Cred că spectacolul merită apreciat cu atât mai mult cu cât a fost realizat cu artişti amatori, obişnuiţi cu un alt mod de lucru în domeniul folclorului. 
Desigur un rol important în reuşita aceasta l-a avut prof. dr. Vasile V. Filip,  care pe lângă sprijinul literar s-a remarcat prin veleităţile actoriceşti fiind o superbă legătură a momentelor desfăşurătorului. Folosirea Grupului de la Dumitra în marcarea ursitoarelor, a bocetului, s-a dovedit, de asemenea, o bună soluţie ca şi folosirea ansamblului „Balada” sau a Tarafului din Sângeorz Băi, secondat de instrumentistul Dumitru Ciupa. 
Plimbarea prin lumea satului ardelean pe care ne-a oferit-o Bianca a subliniat o serie de trăsături tipice păstrate şi azi în această parte de ţară. Justificările sau uneori atenţionările pe care cu bună ştiinţă le realizează naratorul sunt trimiteri într-o lume cu tradiţii înrădăcinate, puternice, imposibil de uitat. Durerea, starea de negru dinspre finalul spectacolului te fac să crezi că totul se va încheia sumbru cu respectarea tragediei rebreniene.
 Finalul însă este optimist. Roata vieţii încinge şi publicul şi descreţeşte frunţile aducând speranţă, credinţă şi iubire. 
Un spectacol excelent pentru care realizatorii coordonaţi de Bianca Simionca merită toate felicitările.
.........................
Spectacolul de teatru şi dans „Taina pământului şi a iubirii”, inspirat din romanul „Ion” de Liviu Rebreanu. Regia şi coregrafia sunt semnate de Bianca Simionca, iar coordonator artistic este lect. univ. dr. Ina Hudea. Din distribuţie fac parte Vasile V. Filip, Gabriel Adrian Mureşan, Andreea Moldovan, Denisa Podar, Paul Ban, Alina Ceuca, Dumitru Ciupa, alături de Ansamblul folcloric „Balada”, coordonat de Fica Simionca, Grupul vocal „Florin Dumitrene”, coordonat de Dina Simion şi Taraful din Sângeorz Băi, coordonat de Florin Hodoroga.

Dorel Cosma