POVEȘTI ROMÂNEȘTI DIN NEW YORK CU MENUȚ MAXIMINIAN

Inapoi la stiri

POVEȘTI ROMÂNEȘTI DIN NEW YORK CU MENUȚ MAXIMINIAN

  

          Oare cui nu-i plac poveștile ?

 

Indiferent de vârstă poveștile sunt ascultate sau citite cu atenție stârnindu-ți curiozitatea și parcă așteptând mereu continuarea. Menuț Maximinian ne stârnește fiindcă atunci când poveștile vin de dincolo de ocean par mai captivante prin însăși îmbinarea realului cu imaginarul. Sau poate chiar îți pui întrebarea dacă aștepți povestea sau citești povestirea. Sigur este libertatea cititorului de a decide. Mai greu este atunci când într-un fel ai fost participant direct și ți-ai dori să fie o povestire a unor întâmplări trăite dar și ca o poveste care să rămână undeva în sufletul veșnic tânăr al ascultătorului fidel. Cert este că m-am regăsit în visul american din „Poveștile românești” semnate de Menuț Maximinian.

Cartea începe, aşa cum era firesc, cu prezentarea emoţiilor zborului. Orice zbor dincolo de Ocean este cu emoţii, dar pentru autor poate cu atât mai mult cu cât el pleacă cu amintirea unuia dintre străbunici. L-a văzut într-o poză, din America, iar asta înseamnă rude aflate undeva pe acolo. Este firesc să-ţi pui întrebarea „oare mă întâlnesc sau nu cu rudele pe care nu le-am văzut niciodată”. Dar nici timpul, nici sfera preocupărilor din cele două săptămâni nu au permis căutările cu privire la gradele de rudenie. În schimb au permis o incursiune în viaţa culturală, atât cât s-a putut, în viaţa New York-ului, şi în special a New York-ului românesc, adică  viaţa românilor din această parte de lume.

Am luat contact cu această lume pe care fiecare doreşte să o cunoască, să o parcurgă, iar curiozitatea merge atât de departe încât nu mai simţi oboseala celor 14 ore de drum, îţi doreşti să vezi cât mai mult, să „pipăi” viaţa americană.

După cum spune şi autorul, am ajuns la o întâlnire cu membrii Cenaclului „Mihai Eminescu”, dar dorinţa noastră era de a vedea cât mai repede câte ceva din viaţa acestei metropole. Am fost primiți  de către părintele Theodor Damian, un om de mare cultură, aşa cum reiese şi din paginile acestei cărţi, un om cu un suflet extraordinar care îşi manifestă deschis  dorinţa de a invita cât mai mulţi dintre români să guste din viaţa americană, s-o simtă, să încerce fiecare să vadă ce înseamnă America. Aşa a procedat şi cu noi. Ne-a ajutat să cunoaştem o serie de scriitori, de ziarişti cu care am venit în contact, de unde au decurs o serie de materiale în cărţile noastre și în special în cartea colegului Menuţ Maximinian.

Viaţa din New York, viaţa din Manhattan, este privită cu mare atenţie de Menuţ, şi dezvoltată nu doar ca o simplă relatare, ca o simplă fotografiere a realităţii, ci concret cu imagini vii, cu interacţiune între noi, cei din România şi americanii americani sau americanii români. Odată cu primii paşi făcuţi pe pământ american, pe Broadway, sau la trecerea podului Brooklyn sau chiar reculegându-ne la locul unde altădată se înălţau turnurile gemene, au însemnat emoţii peste emoţii. Menuţ nu aduce doar aceste emoţii pe care le-am trăit cu toţii, ci aduce în cartea sa o serie de elemente documentare. Vorbeşte despre ce înseamnă viaţa New York-ului, despre populaţia românească, despre Biblioteca Centrală, pe care am vizitat-o şi de ce este această bibliotecă importantă şi ce ne-a impresionat pe noi acolo, adică, nu este totul doar o simplă fotografiere. Aici este realizarea scriitorului şi a jurnalistului Menuţ Maximinian. Simte momentele trăite împreună cu românii de aici, cu scriitorii Cenaclului „Mihai Eminescu”, sau cu ziariştii de la ziarele româneşti.  O altă parte a cărţii lui Menuţ este deosebită prin capitolul în care se parcurge efectiv o incursiune în cultura americană, dar aş spune mai precis  în cultura americană românească. Adică are grijă şi este foarte preocupat să studieze ce români au făcut carieră în America, ce români s-au remarcat în viaţa culturală, în viaţa ştiinţei, ce actori renumiţi au rădăcini româneşti. Sunt pagini de dicţionar. Eu nu am mai întâlnit în alte scrieri despre New York un astfel de inventar interesant despre românii care s-au realizat în America. De aceea, cred  că această a doua parte, pe care Menuţ o intitulează „Poveşti româneşti” şi care dă şi titul cărţii, poate constitui oricând un capitol separat, de sine stătător într-un volum în care să vorbim despre românii care au pus câte o cărămidă la ceea ce înseamnă New Yok-ul astăzi.

Nu lipsite de importanţă şi de o savoare deosebită sunt interviurile pe care Menuţ le aduce în faţa cititorului. Nu sunt interviuri simple, care să se realizeze cu câteva întrebări scurte – da, nu, am făcut, nu am făcut, am realizat, nu am realizat. Aici se vede imediat experienţa jurnalistului, experienţa celui care stăpâneşte metodele interviului şi adaptează tehnica pentru fiecare intervievat în parte. Poate că pare simplu pentru cineva când spui „am făcut un interviu”, dar este o mare diferenţă aici, pe care specialistul o sesizează parcurgând cartea, şi poate vedea dacă vorbim despre un dialog în sine sau vorbim despre un interviu. Aici, sigur vorbim despre interviu. Aici se simte mâna omului de litere, se simte mâna ziaristului care se adaptează la fiecare intervievat în parte, încercând să aducă în faţa cititorului elementele importante ale scrisului şi ale celui intervievat. Niciuna dintre întrebări nu se rezumă la două-trei cuvinte sau să aştepte răspunsuri în două trei cuvinte . Sunt întrebări gândite, bine realizate, şi ca urmare şi cei intervievaţi răspund pe măsură, dând valoarea întregului text. Menuț îi provoacă și apoi îi lasă să se desfășoare, să-și dea drumul ideilor. Parcă am așteptat de mult acest interviu al bistrițeanului.

Capitolul „Interviuri” începe cu cel care a fost gazda noastră, prof. univ. dr. pr. Theodor Damian, un profesor teolog, un om de mare cultură, cu o deschidere extraordinară, un om despre care dacă ar fi să vorbim nu ne-ar ajunge zilele anului. Theodor Damian a plecat în America dar nu şi-a uitat niciodată ţara, nu şi-a uitat neamul şi vorbeşte cu mare drag despre tot ce înseamnă România şi se bucură de tot ceea ce se realizează bine şi frumos în ţară. Este şi ideea acestui interviu pe care Menuţ îl realizează cu această mare personalitate a culturii româneşti, dar şi a culturii americane. Theodor Damian este apreciat atât de români, americani cât și de americanii stabiliți aici de prin alte colțuri ale lumii. El este cel care ştie să-i adune, ştie să-i cristalizeze pe toţi în „Familia de duminică” aşa cum o numeşte el, acolo la biserica românească pe care o păstoreşte. Știe să-i îndrume pe toţi cei care se hotărăsc să facă acest pas important de a-şi reîncepe viaţa într-o lume nouă, într-o Americă pe care poate o găsim în poveşti, dar o percepem cu totul altfel atunci când o pipăim şi suntem în contact direct cu viaţa americană.

Doina Uricariu este  un alt nume la care se opreşte autorul și  care a condus o perioadă importantă Institutul Cultural Român din New York. Instituțiile culturale, prin rolul pe care-l au, sunt 18 institute culturale române în lume, sunt foarte importante, dar în America acest Institut Cultural are o cu totul altă rezonanță şi îmi permit să spun acum că dacă şi-ar face și  pe deplin datoria ar fi nemaipomenit. Sigur că în acest interviu nu se insistă foarte mult asupra acestui aspect, dar autorul are grijă să sublinieze sensibil şi cine aprofundează interviul, va găsi un grad de mâhnire în faptul că nici noi nu am reuşit atunci, să intrăm în contact cu Institul Cultural Român. Doream doar să le spunem că suntem prezenţi şi că reprezentăm cultura română pentru o săptămână, două, fără să cerem nimic. Ba dimpotrivă, să ajutăm, să noteze undeva că s-a mai făcut o activitate românească într-un capăt al lumii de câţiva bistriţeni, care au îndrăznit să treacă Oceanul şi să vorbească despre arta scrisului românesc.

Vasile Bădăluţă un nume pe care, cred eu, toţi cei care au contact cu sfera culturală  românească-îl cunosc în America. Este unul dintre cei care şi-a pus întregul talent în realizarea unui ziar românesc, al unui post de televiziune, un radio şi chiar şi un restaurant românesc. Este locul în care românii se întâlnesc aproape lunar, este locul unde Bădăluţă i-a adunat pe marii artişti ai României, de la Arşinel, Stela Popescu, până la Caramitru şi alţii. Artiştii pe care i-a invitat cu diferite ocazii, în America au avut în Bădăluță un prieten apropiat care s-a străduit să le ofere un sejur cât mai plăcut. Restaurantul „București” s-a remarcat rapid în peisajul New Yorkului și chiar dacă azi nu-i mai aparține lui Bădăluță și și-a schimbat numele, new-yorghezi tot București îi spun.

Lia Lungu este un nume din muzica populară, bănățeancă stabilită în State și  intervievată şi ea în această carte. M-am bucurat să citesc aceste rânduri, pentru că întâmplarea a făcut să fiu tot împreună cu Menuț, la Paris, când a întâlnit-o prima dată în inima  Parisului lângă Biserica Românească şi în faţa statutii lui Eminescu. Cu totul întâmplător am aflat că şi Lia Lungu este acolo. Astfel, ne-am cunoscut, am discutat foarte multe lucruri şi autorul a avut ocazia să-i ia acest interviu mai târziu  acasă, în America. Interviul este interesant prin ceea ce afirmă Lia Lungu, despre felul în care este percepută muzica populară în America.

 Elena Mitru este un alt nume, o scriitoare care are în jur de zece cărţi publicate. În următoarea perioadă, poate chiar în acest an, vom avea ocazia să ne întâlnim cu cărţile Elenei Mitru chiar la noi acasă, dar şi cu o serie dintre creaţiile ei vestimentare, urmând să realizăm și o expoziţie.

Mariana Terra, de la ziarul Roumanian Journal, una dintre jurnalistele de mare forţă din America, din rândul populaţiei româneşti. A fost prezentă la toate marile manifestări pe care românii le realizează acolo, astfel că au apărut materiale foarte interesante despre prezenţa noastră, în viaţa Americii. Ne-am bucurat să putem avea discuţii cu ea. Tot din acest interviu interesant puteţi afla ce anume a determinat-o pe Mariana Terra să părăsească ţara, presiunile le care a fost supusă familia ei. Ajunsă aici, tot cu ajutorul preotului profesor Theodor Damian a reuşit să intre în contact cu românii şi să ducă mai departe această publicaţie – „Roumanian Journal”, cu apariţii bilunare în acest moment.

Grigore Culian este proprietarul şi directorul unui alt ziar românesc, „New York Magazin”, un ziar, de asemenea, foarte interesant. Grigore Culian, ne vorbește despre primii paşi în America, despre ce a făcut aici în primii ani, pentru că nu a trecut direct la ziaristică, a făcut munci de toate categoriile, dar a reuşit să treacă peste începuturi şi să ducă mai departe acest magazin.

Nu în ultimul rând profesorul Mircea Ghiţă, personaj deosebit de interesant prin ceea ce a făcut în viaţă. Profesor universitar, profesor-doctor în matematică, imediat după Revoluţie a decis să plece în America, tot datorită unor presiuni politice ale vremii. Ajuns în America a început cu munca de jos. Nu ştiu cât de uşor este pentru un profesor-doctor în matematică să facă acest lucru, să facă toate aceste munci, dar aşa cum spunea, a fost nevoit ca să-şi câştige existenţa. Profesorul nu acceptă nici astăzi discuţii despre politică, consideră că încă lucrurile nu sunt aşezate în ţară şi că sunt încă multe de făcut. După ani de zile a reuşit să-i fie recunoscute o parte din studii în America, să le continue şi chiar să predea matematică.

Am încercat să fac o sinteză a lucrurilor pe care Menuţ le aduce, vă invit cu mare drag să citiţi cartea. Este deosebit de interesantă, adăugând şi albumul foto care prezintă aspecte şi locuri prin care am trecut. Pentru oricine este o bucurie să ai o poză lângă Statuia Libertăţii sau să poţi să stai de vorbă în faţa la Metropolitan sau la Teatrul Lincon sau pur şi simplu să te plimbi prin Manhattan.  Să nu mai spun despre extraordinarele reclame și repertorii ale teatrelor. A fost un lucru pe care nu l-am mai întâlnit şi care pe toţi ne-a impresionat lăsându-ne o amintire deosebită: cozi imense pentru un bilet la teatru şi nu doar într-o anumită zi, ci în toate zilele săptămânii. Lume dornică să vadă spectacole.

Un alt lucru extraordinar surprins de Menuţ este faptul că în America nu îţi este ruşine că eşti român. Toată lumea este interesată de ce limbă vorbeşti, de ce aduci tu cu tine din cultura ţării tale şi eşti apreciat ca om. Este un lucru pe care niciunul dintre noi nu l-am întâlnit nicăieri în lume, şi vă spun din experienţa directă, pe care am trăit-o. Nicăieri nu mi s-a întâmplat să fiu atât de respectat, după 89, prin ceea ce sunt eu, român din Transilvania, din Ardeal,  care preţuiesc limba, mi-e dragă şi o duc mai departe. În America, indiferent de unde vii, este respectat omul și poveștile lui Menuț o confirmă.

Dorel Cosma