LA MONTREAL, UN EXEMPLAR CENACLU LITERAR ROMÂNESC

Inapoi la stiri

LA MONTREAL, UN EXEMPLAR CENACLU LITERAR ROMÂNESC

    După ce admirasem în câteva vizite estivale metropola culturală a Canadei, cu centrul ei modern, făcând plimbări la Mont Tremblant sau scăldându-mă în fluviul St. Laurent, de data aceasta am aterizat în orașul Montreal tocmai când iarna se zburlea la localnicii lui într-un mod inimaginabil pentru mine, care la jumătatea lunii martie eram obișnuită în România să văd că vine primăvara. Tocmai când parcurgeam drumul de la aeroport spre centru, vicepreședinta  Cenaclului ”Mihai Eminescu”, a  cărui  invitată eram, m-a felicitate telefonic spunându-mi cu drăgălășenie că orașul se îmbrăcase în alb tocmai pentru mine. Emisiunile de știri TV de a doua zi anunțau  că fenomenul petrecut în ziua precedentă, când năpraznica zăpadă prinsese pe o autostradă șiruri  lungi de autoturisme, complet acoperite peste noapte, a provocat decesul a 5 călători, tragedie care întrista, dar nu părea surprinzător pentru nimeni. Mi-era greu să accept că astfel dijmuiește iarna pe locuitorii urbei în îndârjitele ei reveniri până departe spre vară.

   Frigul  de afară  contrasta la Montreal  în 16 martie 2017 cu căldura oamenilor adunați la Centrul Sociocomunitar de la Cote des Neiges, 67-67, pentru o dublă activitate. Cenaclul “Mihai Eminescu”, activ în cadrul Asociației Candiene a Scriitorilor Români-ACSR-de peste un deceniu, coagulând forțele literare ale conaționalilor noștri, anunța prin afișul publicat și în ziarul “ Zigzag” o reuniune  literară bogată cu conferința  mea, urmată de lansarea de carte și filmul recent realizat de mine, dar evenimentul cu care începea serata era aniversarea celor 90 de ani ai președintelui Asociației Culturale Române (ACR), dr. Paul Dăncescu. Practic, am plonjat în tumultul activității comunității românilor montrealezi, pentru că acolo erau sosiți și membri ai Clubului de Aur, consacrat vârstnicilor, și cei ai Comunității Moldovenilor din Quebec (CMQ), condusă de Ala Mândâcan, mereu activa organizatoare a manifestărilor acestui centru multicultural efervescent. Așa  cum știam de la prima ediție a Zilei Limbii Române de acum 4 ani, blocul acesta, unic în felul lui, era oferit celor 20 de naționalități  active, dornice să-și păstreze identitatea națională prin manifestări culturale.Gândul mi-a fugit la faptul că în statul Michigan s-a oferit comunităților naționale un locaș de cultură, dar el este pustiu, ca dovadă că lipsa oamenilor de inițiativă se repercutează dramatic asupra întregii comunități.     Practic, mă aflam între mai vechi prieteni, care se simțeau emoționați să mă aibă ca invitată, iar eu mă socoteam privilegiată să  cunosc cele mai importante personalități ale comunității conaționalilor noștri,  în frunte cu consulul Victor Socaciu, care m-a salutat cu mulțumire și a oferit diplome  sărbătoritului și altor români merituoși, sintetizând ceea ce realizase în mandatul său, care tocmai urma să se încheie. Cum la Montreal inițiativele se țin lanț, cantautorul anunța că în 25 martie este organizat un concert  destinat strângerii de fonduri pentru soclul de 1,80 m al statuii lui Mihai Eminescu din Piața României a orașului. Dar până atunci, urma să se desfășoare încă două lansări de carte, ritm susținut inimaginabil în alte zone de românitate ale  diasporei americane.

   Reuniunea lunară a Cenaclului “Mihai Eminescu” a fost moderată de scriitorul Leonard Ionuț Voicu,  noul președinte, care trecea cu bine pentru a doua oară examenul noviciatului în funcția sa. Conferința mea intitulată Mihai Eminescu și fratele lui mai mic , Lucian Blaga, avea ca punct de plecare modul cum “Sfinxul din Lancrăm”, autor al unui sistem filosofic original, creator a numeroase cicluri de poezie și dramaturg expresionist inegalabil în literatura noastră, nu accepta remarca prietenilor care îl apreciau ca scriitor mai fecund, mai împlinit decât Eminescu. Blaga răspundea că tot ce dorește este să fie recunoscut ca “fratele mai mic al lui Eminescu”. La capătul unei cercetări de istorie literară, am prezentat în conferința mea principalele forme în care s-a manifestat  aprecierea lui Blaga față de Eminescu, pe care l-a editat prin anii 1923-1924,  i-a tradus versuri  în 1928 în limba germană, dobândind Premiul Hamangiu din parte Academiei Române, l-a citat în studiile sale și l-a apărat în polemicile sale de detractorul Alexandru Grama. Autorul Poemelor  luminii l-a sărbătorit la date calendaristice cunoscute pe Poetul-Luceafăr, apreciindu-l în situații solemne la Academia Română, al cărei membru Blaga fusese până în 1948, după care el va cunoaște toate formele de ostracizare cu care l-a  întâmpinat comunismul instalat în România, el fiind dat afară de la catedra de filosofia culturii, înființată anume pentru el la Universitatea din Cluj, scos din Academia Română, luându-i-se dreptul de a mai publica. Am  anunțat că textul conferinței mele cu cele 25 de note bibliografice  ale studiului va putea fi lecturat în viitoarele numere ale revistei “Candela de Montreal”, în care astfel voi fi mândră să debutez, mai ales că între participanții atât de prestigioși ai reununii se afla  și Victor Roșca, redactorul-șef al revistei.  

   Lansarea cărții mele Radu Stanca. Evocări și interpretări în evantai (Edit. TechnoMedia, Sibiu, 2016), a beneficiat de interesul a doi recenzenți profesioniști. Scriitorul Mircea Gheorghe și-a intitulat recenzia Sub semnul generozității…,  asimilând noua mea carte cu un omagiu plurivocal de certă valoare documentar- literară și oprindu-se între cele 4 părți distincte ale volumului mai ales la primul capitol: “Evocările sunt semnate de regulă de actori și parcurgându-le se impun nu doar imaginea lui Radu Stanca, personalitatea lui artistică, generozitatea, talentul și cultura lui imensă, ci și istoria culturală a Sibiului în primele două decenii de după Război. Sibiul lui Radu Stanca și  al celorlalți membri ai Cercului literar este un burg plin de farmec și de istorie, cu o viață culturală intensă, cu o societate receptivă, cu un tineret inteligent, cultivat, curios și entuziast care trăia pentru idei și pentru artă. Revine ca un laitmotiv în majoritatea evocărilor locul privilegiat pe care-l ocupa teatrul în acest oraș îmbibat de istorie și de tradiții culturale.” Remarcabil la cel de-al doilea recenzent, profesorul universitar Anton Soare, a fost expresivitatea discursului, în care a dovedit o intuiție excepțională în înțelegerea personalității lui Radu Stanca, a cărui călătorie prin timp este înlesnită de lucrări ca aceasta.

  În cuvântul dat autorului, s-a fixat locul acestei cărți în exegeza consacrată scriitorului Radu Stanca și drumul cu totul spectaculos făcut  de ea prin lumea americană. Pornind de la Denver Co., unde a fost prezentată la Cenaclul Românesc “Mircea Eliade”, spre a stârni apoi interesul participanților la reuniunea de la Muzeul etnic și de artă din Cleveland OH, și al cititorilor din Troy MI, cartea a fost cunoscută la Cenaclul “Mihai Eminescu” din New York, recenzată la Asociația “Graiul Românesc” de la Windsor, la Săptămâna Internațională a Culturii Române desfășurată anual la Câmpul Românesc de la Hamilton și acum la Montreal. Noua mea carte, cuprinzând în cele 460 de pagini ale ei amintirile despre Radu Stanca a 39 de persoane, 5 studii recente și tot atâtea reportaje de la evenimentele culturale care l-au adus în actualitate, a făcut un periplu românesc la fel de amplu, fiind prezentată la reuniuni literare din Deva, Cluj-Napoca, București, Iași, Bistrița și Sibiu, unde va fi lansată în curând într-un nou cadru, cel al Cenaclului “George Topârceanu”.  Recenzată de reputați mânuitori ai condeiului, cum recunosc că nu a fost până acum nicio alta dintre lucrările mele, cartea a avut o soartă fericită,… să vadă priveliștea lumii. Un detaliu omis de cei doi recenzenți este faptul că volumul prezentat are atașat un CD cu piesa Hora domnițelor de Radu Stanca, din spectacolul radiofonic realizat la Cluj în 25 noiembrie 1969, în emisiunea Carnet teatral. Este o autentică poartă de intrare în universal dramaturgiei lui Radu Stanca.

Dintre participanții la eveniment, s-a remarcat doamna profesoară de engleză Dana Zaharia Barcan, cândva eleva mea la Colegiul “Gh. Lazăr” din Sibiu,  fiică a actriței Eugenia Barcan, care a semnat una dintre evocările selectate  de mine pentru volumul lansat. Greu de imaginat emoția exuberantă care ne-a animat pe amândouă, revâzându-ne într-un asemenea cadru elevat și atât de departe de țară. Remarcabilului domn Wladimir Paskievici, sosit în ciuda bolii, care îi provoacă stări de oboseală insurmontabilp, i-am luat imediat apoi un interviu suculent, făcându-i un portret profesional și uman, ce va putea să fie citit în revista “ Destine Literare”, cu care se poate mândri comunitatea românilor montrealezi.Redactorul revistei, Alex Cetățeanu, absentând cu mare regret de la reuniune aceasta, pentru că era plecat în țară, a salutat dialogul meu cu Wladimir Paskievici, despre care mi-a mărturisit epistolar că “este o mândrie națională, rar oameni ca dânsul ! Este un patriot desăvârșit, care a pus "umărul" la ridicarea prestigiului comunității noastre de la Montreal ! Să ne trăiască !” Mi-ar fi greu să spun dacă românii montrealezi au fost mai câștigați să mă asculte vorbind despre marii noștri scriitori  sau eu pot fi mai mulțumită  decât ei să constat că  departe de țară trăiesc asemenea personalități de elită ale neamului nostru. Există, așadar,  oameni la care vitregiile emigrației nu le-a alterat demnitatea și mândria de a aparține neamului nostru.

  Am conversat cu publiciști, poeți bine cunoscuți mie, ca Melania Rusu Caragioiu, cu care ne-am propus să ne reîntâlnim în România la Ziua Limbii Române de la fine de august 2017.N-am să uit atmosfera solară de  freamăt interior și de sinceră trăire românească a acelei reuniuni de cenaclu literar, susținută la final și de plăcerea gustării sărmăluțelor și plăcintelor moldovenești oferite de gazde.  După cele 3 ore de activitate literară desfășurată dens și emoționant, moderatorul Leonard Voicu a anunțat că filmul Amintiri despre Lucian Blaga, partea a II-a, pe care l-am finalizat recent și eram pregătită să-l ofer pentru următorul ceas de vizionare, va fi proiectat într-o altă reuniune. Așadar, pentru mine, o șansă de a reveni în frumosul oraș canadian, la Cenaclul “Mihai Eminescu”, care poate fi un exemplu strălucit pentru cele mai multe comunități de români ai diasporei noastre. Tocmai de acee merită să-i urăm cu toții: Vivat, crescat, floreat!  

Montreal, 16 martie 2017    Anca Sîrghie