BISTRIȚA, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 35 DE ANI A ANSAMBLULUI ”CORONIȚA” DIN SOLOVĂSTRU

Inapoi la stiri

BISTRIȚA, PREZENTĂ LA ANIVERSAREA A 35 DE ANI A ANSAMBLULUI ”CORONIȚA” DIN SOLOVĂSTRU

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Folclor, dr. Dorel Cosma, a participat la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea Ansamblului „Coroniţa” din Solovăstru. Evenimentul a avut loc într-un cadru special în care a fost prezentat şi un film cuprinzând realizările din tot acest timp a ansamblului mureşan. În film a fost evidenţiată şi regretata conducătoare a ansamblului, Silvia Georgică, cea care a pus în scenă obiceiuri precum „Întoarcerea plutaşilor”, „Şezătoarea”, „Coborâtul jocului”, „Cununa”, „Colindul vătafilor”. Deţinător a mai multor trofee, Ansamblul „Coroniţa” este coordonat actualmente de Florentina Batari şi este membru al Federaţiei Naţionale de Folclor cu care a reprezentat cu cinste ţara la evenimente internaţionale, amintind aici doar participarea recentă în Boirone – Franţa. Preşedintele IGF, Dorel Cosma, a înmânat, în cadrul festiv, o Diplomă de Excelenţă ansamblului, mulţumind pentru colaborarea excelentă şi pentru modul cum prezintă lada de zestre a românilor, ca bun ambasador peste hotare Din judeţul nostru, la eveniment a fost prezent şi coregraful Florin Flămând de pe Bârgău, iar din Mureş artista Dorina Oprea, coregraful judeţului – Jozsef Molnar, reprezentanţi ai TVR şi Radio Târgu Mureş.

Menuţ Maximinian