DOREL COSMA: „MALUL TĂCERII”

Inapoi la stiri

DOREL COSMA: „MALUL TĂCERII”

Despre Lumină, Înţelepciune şi Tăcere

 

În noianul căutărilor spre cuprindere experimentalistă al câmpului liric nelimitat, poezia lui Dorel Cosma se înscrie sub semnul revelator prin mesajul existenţialist în limbajul sibilinic, prin adâncimea iluminării din ineditul constructiv al metaforei. Volumul „Malul tăcerii”, trilingv: turcă, traducere Mesut Șenol, engleză, Maria Muguraș Petrescu și David Paul Vnuck, română, apărut al ed. Artshop, October/Ekim 2016, confirmă deschiderea autorului spre poezia conceptuală cu rara performanţă a limpezimii clasice in structuri moderne.

Poemele în ansamblu se instituie într-o veritabilă „Legendă a Omului” vindecat de „rănile lumii”, prin pătimirea timpului istorie, eliberat de eul „naşterii şi morţii”, străfulgerat în sferele raţiunii şi în aureola harică.

Preţ al Crucificării, Omul şlefuieşte fiinţa, dincolo de sine spre un Acolo unde cunoaşterea eliberată de rutină prin glosul pietrei, prin limpezirea ceţei identifică A.D.N.-ul Universului, răsfrânt în „culori şi sunete” dezlănţuite în iureşul furtunii, în gongul, în gol şi rece bătut de stâncile cu scenă şi decor”, în „cristalinul şi verdele” pădurii exotice din Gargano, în cerul inaccesibil, vânat doar de „umbra cuvintelor”. Nimic din tentaţia egocentrică specifică poeziei postmoderne, înăbuşită adesea în autobiografic şi obiectual nu se regăseşte în lirica poetului Dorel Cosma; totul se filtrează prin dimensiunea cunoaşterii identificată în faptul în sine încât poezia primeşte însemnele cosmicităţii.

Poetul îşi regăseşte paşii iniţiatici în exemplare notaţii din tragicul fior al depăşirii de sine precum în poemul Emoţie: „Un suflet de vânt/ sporeşte tăcerea/ exploziilor ascunse/ şi zguduie/ din temelii/ întreaga esenţă/ rupere de neant/ introspectic”. Cuvântul adesea incert îşi „întinde umbra” devenind „inaccesibil”, deşi „atât de aproape”. Exerciţiul dramatic al sublimării traversează „Drumuri pasionale” spre taina nemuririi, a comunicării cer-pământ prin traiectoria interioară a sufletului spre intuiţia Sacrului, precum în poemul Acasă la Padre Pio (p. 38).

Aura afectivă insinuată printre asperităţile jocurilor destinale învăluie clipa în bucuria, speranţa sau chiar în certitudinea zborului spre o lume a viitorului: „Iar gândul meu zboară/ Acolo spre lumea/ Nebună a viitorului/ ... / Ai să zbori, ai să mergi. E atât de mare lumea...” (Ianis).

Fărâmă din Univers, omul deţine atributele împlinirii în sacralitate, pe urmele „firului de lumină” sfredelitor prin „visul de piatră, din reţeaua amăgirilor, spre propria-i identitate. „Lumea are nevoie/ de frumuseţe/ ... / arhipeleag în marea de vicii/ Încearcă!/ Ascultă-te pe tine!” (Încearcă, p. 57).

Şansa o constituie căutarea, gândul, cuvântul deţinător al echilibrului cosmic prezent deopotrivă în semnele fiinţării, ocrotit „în marele timp al fericirilor”, „Ce mi s-a spus/ .../ Că ai venit cu cheia magică/ a unei promisiuni secrete/ Cristal de-abea născut!” „Cuvintele mele sunt cerul/ sub care te-ai născut./ Sunt fericirea şi dreptul la veşnicie” (AIAN).

Din aceeaşi taină se încheagă piatra dăltuită în pagini de istorie traversând secole „în dimensiunea aerului piramidal” cu frumuseţea totală, cruntă şi apăsătoare a chipului uman cioplit de gândul şi ochiul artistului.

Prin artă, spre veşnicie, prin cuvânt spre nemurire, spiritul răzbate în Lumină, îşi zideşte devenirea, îşi armonizează contrastele, îşi dimensionează timpul, îşi ordonează neantul în arhitectura unică a templului încolţit „în străfundul cerului”.

Între „Aici şi Acolo”, între contingent şi infinit, rodul dăruirii spre desăvârşire se adânceşte în „Tăcerea” atotgrăitoare, misterioasă precum taina existenţei însăşi salvată continuu.

Edificator este poemul „Malul tăcerii” care fixează metaforic coordonatele existenţiale ca devenire în „Lumina” pe calea modelării sufletului în dimensiunea geometriei cosmice: „Suntem la malul tăcerii/ fideli cuvântului dat/ niciun obiect în plus/ În geometria timpului/ compasul înscrie/ cercuri de veşnicii” (p. 39).

Într-o retorică sobră, modernă şi de o evidentă originalitate şi îndrăzneală, cartea poetului Dorel Cosma, „Malul tăcerii” e o identificare a lecţiei vieţii despre Tăcere ca atribut al Înţelepciunii Omului creator, e bucuria darului oferit celor aleşi, „Biletul de călătorie” „în lumea/ emoţiilor tulburătoare,/ a contemplaţiei pure”, Dar pe care poetul îl împarte cu generozitate şi onestitate semenilor, între coperţile acestei rare cărţi.

ANTONIA BODEA