EVREII ȘI PALESTINIENII ȘI-AU DAT MÂNA PĂCII ȘI PRIETENIEI FRĂȚEȘTI DANSÂND ȘI FLUTURÂND STEAGUL ISRAELULUI LA NUNTA ZAMFIREI

Inapoi la stiri

EVREII ȘI PALESTINIENII ȘI-AU DAT MÂNA PĂCII ȘI PRIETENIEI FRĂȚEȘTI DANSÂND ȘI FLUTURÂND STEAGUL ISRAELULUI LA NUNTA ZAMFIREI

Duminică, 31 iulie 2016, la Bistriţa a fost un moment istoric. La slujba religioasă de rugăciune, cu rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” în limbile popoarelor participante la „Nunta Zamfirei”, ceremonial religios, spiritual şi cultural s-a desfăşurat la Monumentul din curtea Protopopiatului Ortodox Bistriţa şi a Bisericii „Intrarea Domnului în Biserică”, directorul Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei”, preşedinte al IGF – Federaţia Mondială de Folclor, directorul Palatului Culturii Bistriţa, prof. dr. Dorel Cosma, a reuşit, în numele păcii, credinţei, a iubirii cristice, universale, a speranţei, adevărului, luminii şi viitorului, ca evreii şi palestinienii din cele două ansambluri folclorice din Israel să se roage împreună şi să-şi dea mâna păcii, a prieteniei frăţeşti şi a viitorului copiilor lor şi a viitorului lumii noastre terriene. Mai ales că la Bistriţa au trăit mulţi evrei.

          Prof. dr. Dorel Cosma, anul acesta, a fost primit la Vatican dând mâna cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, originar din Argentina, de unde este şi Baletul Cultural „Argentino” din patria tangoului, a reuşit, sub stelele divine ale spiritului divin şi ale culturii frăţeşti, căci toţi oamenii din Republica Terra, de fapt, nu suntem 200 de popoare cu un singur popor, poporul lui Dumnezeu, poporul lui Iisus Hristos, într-un moment istoric la Bistriţa, în România, ca evreii şi palestinienii să-şi dea mâna păcii şi a prieteniei frăţeşti şi a viitorului comun, paşnic, în adevăr, ştiinţă şi lumină.

          Momentul istoric şi, de ce nu şi politic, s-a repetat şi pe scena Festivalului „Nunta Zamfirei”, duminică seara, ora 20, când evreii şi palestinienii din cele două ansambluri folclorice din Israel, după evoluţiile artistice separate, individuale, au dansat, la cererea publicului român, bistriţean, a directorului Festivalului „Nunta Zamfirei”, prof. dr. Dorel Cosma, împrenă!, fluturând steagul Israelului.

          Iată cum folclorul popular, cultura şi spiritul divin, credinţa şi învăţătura creştină a lui Iisus Hristos- „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi” reuşeşte ce n-au reuşit politicienii, generalii ori liderii religioşi ai lumii!

          Urmând acest exemplu, de moment istoric – 2016 – de la Bistriţa, din România, ce prin intermediul TVR 3, care a ajuns în Europa şi în întreaga lume, făcând înconjurul lumii, al înfrăţirii şi împăcării sale zodia spiritului divin, al culturii divine, a evreilor şi palestinienilor prezenţi la „Nunta Zamfirei”, membrii Baletului Cultural „Argentino” din Argentina – patria natală a tangoului, dar şi a Sanctităţii Sale Papa Francisc, au arborat, la finalul evoluţiei sale, steagurile Argentinei şi României.

          Arta divină, folclorul popular, planetar, uneşte şi nu dezbină şi, iată, un moment istoric s-a petrecut la ediţia a XXI-a a Festivalului Internaţional de Folclor „Nunta Zamfirei” Bistriţa, România, evreii şi palestinienii dansând hora păcii şi prieteniei frăţeşti, planetare, pentru viitorul lumii noastre, a copiilor lor şi copiilor noştri.

          Cum spunea poetul grec Homer „Atunci când vorbesc, cântă muzele/ Încetează zăngănitul armelor”!

          Dumnezeu să binecuvânteze Bistriţa şi România! Shalom – Israel!

Alexandru Cristian Miloş