DESPRE SERBĂRILE BISTRIȚEI MEDIEVALE 2016 – INTERVIU CU FLORIN SĂSĂRMAN

Inapoi la stiri

DESPRE SERBĂRILE BISTRIȚEI MEDIEVALE 2016 – INTERVIU CU FLORIN SĂSĂRMAN

  1. Doris Gîța :Care sunt impresiile dumneavoastră acum la finalul ediției cu numărul X ?

Florin Săsărman: Încă nu am apucat să ma gândesc la aceste impresii, dar ele sunt întipărite puternic în sufletul meu și în mintea mea și mă fac fericit, deci ar trebui să fie unele bune. Sper că la fel se întâmplă și cu ceilalți locuitori ai Cetății Bistriței, care au participat într-un fel sau altul ca spectatori sau chiar implincându-se într-un fel sau altul în acțiunile festivalului, iar premisele pentru ceea ce urmează în deceniul dintre a zecea ediție si a douăzecea ediție par a fi cât mai bune. După părerea mea a ieșit ceea ce ne-așteptam, poate chiar puțin mai mult.

 2. D.G.: Ce a adus nou ediția cu numărul X în acest an la Bistrița?

F.S.: Am sintetizat cele nouă ediții anterioare ale festivalului într-o proiecție video – maping 3D cu care am încheiat ediția cu numărul X. Aceasta este o noutate absolute, nu doar a festivalului medieval din acest an, ci și a vieții publice din Bistrița, a fost prima proiecție de acest gen, a fost un specială, o tehnică foarte veche în lume. Proiecția a durat aproape 15 minute, cei care ne-au realizat filmul au inserat imagini din edițiile anterioare ale festivalului cât și imagini din istoria Bistriței și imagini din istoria de astăzi a micului nostrum burg, deoarece trâind într-o cetate, mă gândesc că și noi facem istorie dacă nu trecem pasivi pe lângă orașul nostrum și pe lângă ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Am avut concerte, pentru prima dată la Bistrița la Serbările Bistriței Medievale a fost prezentă formația ”Farfarello”, cu doi muzicieni excepționali, recunoscuți în Europa, violonistul Mani Neumann, cel cu care a lucrat și Phoenix în perioada sa germană, chitaristul Ulli Brand, unul dintre cei mai buni chitariști de pop-rock din Europa zilelor noastre. Am avut două scenarii istorice ”Domnița cea frumoasă și soacra cea rea” și ”Der Schmeker”, subiecte preluate din tradiția orală a orașelor săsești din Transilvania, pe care le-am transpus pe Pietonal cu actori profesioniști de la București și Tg. Mureș, printre care și judele Dan Rădulescu, actor prezent la fiecare ediție a festivalului nostru.

 3. D.G.: Cu ce impresii s-au întors acasă artiștii care au participat în acest an la Serbările Bistriței Medievale?

F.S.: Nu am luat atât în seamă ceea ce mi-au spus și mi-au mărturisit când ne-am îmbrățișat la final și ne-am luat la revedere, însă seara am avut răgazul de a intra puțin pe rețeaua de socializare Facebook și am văzut acolo un ”potop” de impresii de-a lor, toți erau foarte fericiți și mulțumiți deoarece majoritatea actorilor joacă piesele de teatru pe scenă, ei, aici a fost altceva, aici s-au simțit că iau parte la viața cetății și nu doar interpretează un simplu rol. Așadar, impresiile lor au fost foarte bune, sper ca anul viitor să mai avem scenarii pe măsură și să le joace cu aceiași bucurie.

 4. D.G.: Ce urmează să organizați pe viitor, care sunt planurile dumneavoastră pentru Bistrița?

F. S.: Eu sunt legat doar de două festivaluri în Bistrița, urmează ”Bistrița Folk” la toamnă, ne reîntoarcem, să spun așa, acasă, la Palatul Culturii acum, dar pentru că nu au trecut decât 2 zile de la festivalul medieval, gândurile mele se îndreaptă acum spre ceea ce vom face anul viitor, deoarece ne dorim o evoluție de la ediție la ediție și chiar vorbeam cu colegii mei să rezervăm încă de pe acuma trupa de  muzică folk medieval ”Faun” din Muenchen – Germania, cu care suntem deja în tratative pentru a semna contractul. Cu această ocazie, aș dori să mulțumesc încă o data Centrului Cultural Municipal pentru sprijinul total acordat în realizarea ediției din acest an a ”Serbărilor Bistriței Medievale”.