CĂRȚI NOI, APĂRUTE ÎN BIBLIOTECA CENTRULUI CULTURAL MUNICIPAL ”GEORGE COȘBUC”

Inapoi la stiri

CĂRȚI NOI, APĂRUTE ÎN BIBLIOTECA CENTRULUI CULTURAL MUNICIPAL ”GEORGE COȘBUC”

Luneta versului

 

După ce am privit prin luneta lui Ioan Lazăr, autorul a considerat că e bine să ne transmită impresiile şi trăirile sale într-un mod cu totul nou şi chiar surprinzător. Poezia abordată de Ioan Lazăr ne conduce atât spre versul liber, modern sau chiar o îmbinare a celor două modalităţi de exprimare în lirică. Categoric poezia sa este influenţată de viaţa de jurnalist şi de situaţiile zilnice şi foarte diferite pe care le-a întâlnit în această calitate. Drumurile bătute în judeţ l-au adus pe autor într-un permanent contact cu lirica populară. De aici şi influenţa substanţială asupra scrisului şi chiar întrepătrunderea, de multe ori greu de despărţit printr-o graniţă reală. Parcurgând cartea, te întâlneşti mereu cu imagini noi, bine gândite încât nu plictiseşte. Temele sunt interesante şi incitante. O analiză atentă ar desluşi cel puţin şase teme principale ale volumului. Ele nu se succed una după alta oferind astfel cititorului posibilitatea de a lectura şi reflecta în linişte asupra celor transmise. Uimesc la început primele versuri închinate femeii şi care chiar dau titlul cărţii „ Vis îmbălsămat”. „ Mi-ai zdrobit cu genunchii albi gândurile, / Femeie ursitoare în galaxia sufletului meu / Pe care l-ai trimis în lumile nemuririi”. Nu este indiferent poetul la silueta şi buzele pe care i le transmite „ Provocatoarea” dar parcă totuşi se cufundă în „ Fotografia de tinereţe” găsindu-şi „ Suflet pereche” şi „ Cafeaua cu dragoste” într-o „ Toamnă târzie”.
Bucuria de a filozofa chiar într-o „ Viaţă dură” sau „Viaţa falsă”, o regăsim într-un „ Dor de ţară” sau cu gândul la „ Vitejii noştri strămoşi” pentru ca apoi să se revolte împotriva veşnicului calendar : „ Nu tu ne-ai inventat ! / Noi te-am creat pe tine!”
După „ Ploaia mocănească” şi culesul ciupercilor de după, găsim versuri dedicate borcutului din Sg-Băi cu speranţa „ Să fii ce-ai mai fost tu, o mare , / Valoroasă, adevărată / Staţiune încântată/” Şi iarna pentru început este admirată şi numită „ mărită crăiasă” ( Înfrigurată iarnă), dar atunci când „ mi-ai sleit sufletul cu inima ta de frig” ( Iarnă devoratoare ) poetul se revoltă şi nu acceptă „ încorsetarea” ce i-o oferă.
Temele de inspiraţie folclorică ocupă un spaţiu important al cărţii. Obiceiurile Crăciunului ( Colindători zglobii, Pom de Crăciun, Crăciuniţe), fabula „ Femeie din Ardeal” şi poemul de largă intindere cu trimitere mioritică sau Coşbuciană- „ Baladă pentru Ion şi mamă” sunt elocvente pentru aplicarea autorului spre lirica de inspiraţie populară. Ion Lazăr este un poet căruia îi place să se adreseze şi cu trimitere directă sau cu o uşoară creionare generală. „ Imn mamei”, „ Mama de la ţară”, „ Copil orfan”, „ Medicul de familie”, „ Mincinos şi impostor” – surprind trăsături esenţiale asupra celor pe care-i evocă, pentru ca apoi să treacă la trimiterea directă de genul – „ Trimisul stelelor”, „ Mărgăritarul vieţii”, „ Suprema alinare”, „ Dentistul” sau chiar să personalizeze „ Reactorul nuclear”: „ Eşti un pericol şi distrugător / De vieţi omeneşti, / Generator de cancer, / Eşti un devorator / De vieţi, fiinţe şi nămeţi /
Poetul se autodefineşte ca un rebel „ Aştept să pot opri nemurirea / Pentru o clipă sau o veşnicie/ Să întrezăresc clipa / Descătuşării virtuţilor/”. Revolta şi înfierarea vicilor pare a fi tema preferată a poetului. Expresii şi imagini ce amintesc de Arghezi oferă tabloul nemulţumirii lui Ion Lazăr pentru cei care „Sub blănuri mioritice de oaie/ Ei mint poporul fără remuşcări /” ( Lupii politici, cu blănuri de oaie), „ hiene criptocomuniste”, „ măşti animaliere”, „ fecale umane”, ( „Hiene criptocomuniste”). Întâlnim apoi galeria de personaje pe care poetul îi condamnă numindu-i „ şacalii, profitorii, vânătorii de locuinţe, mafioţi, escroci” care „ vor ajunge să sufere, fără să-şi dea seama / în smoala cazanului clocotitor şi plin de ură / neputincioşi şi zdrenţe ale lăcomiei fără făptură/” („Drept de retenţie”). Nu sunt uitaţi nici „ Teroriştii” – „ Din hăul vaginal al urii viscerale/ Se nasc fecale umane – teroriştii acestei lumi /” sau „ Putreziciosul şef”, „ Slugoii”. „ La barul cu bănci” aflăm şi despre „ Colegii răi” sau dorinţele din „ Puşca şi cureaua lată”. După tot răul pe care personajele hidoase l-au făcut apar şi „ Remuşcări”: „ Dar trece vremea şi-n gămălia lui pitică / Apare o rază firavă de remuşcări / Ce-i macină, îi urmăresc din răsputeri / Să-şi ceară scuze, să-l ierte obiditul”. În final poetul revine la gânduri mai bune şi-i îndeamnă pe toţi la „ Bunătate” – „încarcă bateria vieţii cu bunătate / Şi plăcerile vieţii cu flori” şi important spune poetul : „ Zâmbeşte, omule, şi nu te preface / Zâmbeşte-i mulţumimd semenului tău !/” – poemul „ Zâmbeşte-i”.
O ultimă temă pe care aş supune-o atenţiei, din volumul „ Vis îmbălsămat” este dedicată prezentului, cotidianului din care nu pot lipsi „Ceaşca de cafea”, „ O viaţă-n telefon”, „ Viaţa spânzurată de un card” sau amintirile de la cunoscuta ceainarie bistriţeană ( „La Ceaina”, rememorând”). Nu lipseşte din această temă nemulţumirea şi protestul poetului pentru neglijenţa autorităţilor guvernante faţă de „ Eroii cu plete cărunte..../ Abandonaţi în azile puturoase... Încolţiţi de facturi, frig şi ploi” – ( Groparul bătrânilor) sau indiferenţa faţă de o „ Pensie umilitoare” – „ Nevrednicii de mari domni / i-au tăiat dreptul de om , / i-au terorizat şi-n somn/.
Varietatea şi întrepătrunderea temelor din această carte cât şi uşurinţa cu care poţi parcurge paginile îl recomandă pe autor ca un poet atent şi sensibil la viaţa de zi cu zi studiată şi prin luneta versului.

Dorel Cosma