IANIS, NEPOTUL DIRECTORULUI DOREL COSMA, A DEBUTAT PE SCENĂ, LA NICI DOI ANIȘORI

Inapoi la stiri

IANIS, NEPOTUL DIRECTORULUI DOREL COSMA, A DEBUTAT PE SCENĂ, LA NICI DOI ANIȘORI

Ianis, nepotul directorului Centrului Cultural Municipal Bistriţa, Dorel Cosma, a debutat pe scenă la nici doi anişori. Debutul a fost unul furtunos şi a avut loc pe scena Teatrului din Belgrad, acolo unde, impresionat de legendarele personaje Minnie şi Mickey, Ianis a urcat pe scenă să le salute, iar mai apoi a salutat toată sala şi a dansat pe scenă alături de Teatrul de Păpuşi „Alexandru Misiuga” din Bistriţa, în aplauzele publicului. Emoţii mari a avut şi mama micuţului, Doris Gâţa, deoarece nu se aştepta ca Ianis să urce spontan pe scenă, amintindu-şi de momentele în care şi ea, mică fiind, îl însoţea în turnee pe tatăl ei, Dorel Cosma. Se pare că dragostea pentru artă se moşteneşte, debutul pe scenă a fost făcut, îi urăm mult succes în continuare lui Ianis şi să ţină mereu aproape de scena care i-a adus atâtea bucurii bunicului lui.

SURSA: Răsunetul.ro