Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian - RITURILE DE TRECERE – 2 -

Inapoi la stiri

Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian - RITURILE DE TRECERE – 2 -

În Capitolul 1, Naşterea şi copilăria din opera:
„Cultura tradiţională imaterială românească din Judeţul Bistriţa-Năsăud, volumul I,
RITURILE DE TRECERE”, pe parcursul a 102 pagini, scriitorul Vasile V. Filip,
ne aduce informaţii utile şi, de mulţi cititori neştiute.
Vocaţia de cercetător ştiinţific şi privirea spirituală cu care a abordat trecutul şi prezentul din documentele cercetate, l-au ajutat pe autor să ne pună la dispoziţie o sinteză - despre naşterea şi copilăria omului de pe aceste meleaguri ale României -, structurată astfel:
„De unde vin copiii?; În aşteptarea sarcinii; Graviditatea şi avortul; Ivirea în lumină; Prima baie şi înfăşarea; Profilaxie magică postnatală; Ursitoarele; Lăuzia şi pericolele ei; Botezul; Copilăria: praguri, spaime, jocuri.”.
Ei bine, cred că nu numai eu, care sunt născută şi apoi am vieţuit până la 50 ani pe alte meleaguri, dar şi oamenii din aceste locuri vor fi uimiţi să parcurgă aceste pagini.
Celor tineri, născuţi aici, li se vor părea străine şi îndepărtate informaţiile despre obiceiurile străvechi şi vor avea prilejul să mediteze la ele, eventual, întrebând bătrânii din familie dacă este adevărat ce aud acum, citind acest studiu. Vor constata care obiceiuri se mai păstrează şi în prezent, simţind, ca şi mine, că este bine pentru noi toţi să luăm cunoştinţă despre obiceiurile legate de viaţa omului. În ele se întrezăreşte programul interior complicat, dar necesar pentru existenţa terestră şi ciclurile de viaţă ale Umanităţii.
Desigur, programul interior arhetipal, cu care copilul vine pe lume, îl ajută să ceară ajutor pentru a fi ocrotit, să cunoască tot ce e în jurul lui, să înveţe limba comunităţii în care creşte, ş.a.m.d., iar mai târziu, după copilărie, să înfrunte celelalte etape ale vieţii.
Profesorul-scriitor Vasile V. Filip a ordonat un voluminos material informativ despre naşterea şi copilăria fiinţei umane, prezentându-ne o sinteză din care transpare pregătirea sa la Importante Şcoli din mai multe domenii, cu predilecţie etnologia şi psihologia abisală.
Din lectura întregului Capitol 1, aşa cum autorul a ştiut să ni-l înfăţişeze, recunoaştem cât de adevărate sunt cuvintele psihologului C.G.Jung:
„Venim pe lume purtând cu noi o zestre arhetipală care ne conferă capacitatea de a ne adapta la realitate exact la fel ca strămoşii noştri îndepărtaţi.”.
Totodată, luăm cunoştinţă cu obiceiurile locurilor aşa cum au fost semnalate dintr-un bogat material bibliografic (lucrări etnografice şi etnologice mai vechi, dar şi mai noi, cum ar fi licenţe sau doctorate din domeniu, cât şi informări de teren de la diferite persoane desemnate pentru a culege informaţiile) sistematizat, analizat.
Găsesc tot ce e cuprins în: Naşterea şi copilăria ca fiind de folos oricărui om.
Pot exemplifica amplu, dar am să exprim doar un gând, şi anume: o mamă, sau o viitoare mamă s-ar bucura să ştie modalităţi de a-şi ocroti copilaşul aşa cum e redat în cartea de faţă.
Să citim un crâmpei din Profilaxie magică postnatală:
„În satele judeţului nostru exista însă, datorită specificului vieţii lăuzei (care ieşea şi la câmp, după şase săptămâni) şi un leagăn de pânză, numit săhăidac, foarte asemănător unui mic hamac. [...], femeia îl putea purta pe după gât până la locul de muncă, apoi îl putea agăţa de o cracă [...], undeva la umbră, astfel încât tânăra mamă să poată fi de folos şi pentru munca câmpului. Mama făcea în grabă şi aşeza lângă săhăidac o cruce din busuioc sau din spice (busuiocul, grâul şi mirul – cele trei elemente care-şi dispută gradul maxim de sacralitate, într-un anume tip de colinde creştine), ca să fie ferit de vânturile rele, foarte active şi periculoase până la „sfredelul Rusaliilor”.
De altfel şi leagănul de lemn din casă se acoperea cu o ţesătură fină, sprijinită de o nuia curbată, astfel încât copilul să fie ferit de muşte şi alte insecte. Copilul putea să doarmă, după alăptare, şi cu mama în pat, dar aceasta nu-i întorcea niciodată spatele, „să nu fie nebăgat în seamă” când va fi mare, sau „să nu facă rojini pe obraz”, dar mai ales pentru că astfel pericolul de a-l sufoca în somn era mai mic. Dacă copilul mic era lăsat vreodată (prin excepţie) singur în casă, mama scotea mai întâi pisica afară şi punea lângă leagăn cleştele de la sobă şi mătura, ca să-l ferească de rău”
Ne oprim aici, dar tot textul, ca şi întreg capitolul ne fascinează cu aceste minunate cuvinte despre fiinţa umană-copil.
Spuneam în prima parte a acestui eseu că e o Bucurie a noastră să observăm conexiunile pe care le facem, între ceea ce citim în aceste lucrări recente şi aparţinând unor autori cunoscuţi direct de noi, cu informaţii din lecturi precedente din opere scrise de alţi specialişti în domeniu, din ţară sau străinătate, sau domenii conexe.
Vă arăt o legătură pe care am făcut-o cu privire la Rugăciuni pentru copii.
Copilului mic de pe meleaguri bistriţene când i se atribuie un înger păzitor i se spune Rugăciunea:

Înger, îngeraşul meu,
Roagă-te lui Dumnezeu
Pentru sufleţelul meu,
Peste zi şi peste noapte
Până-n ceasul cel de moarte!

Copilului mic de pe meleaguri elveţiene mama,
în fiecare seară îi spune Rugăciunea:

Întinde-ţi ambele aripi,
O, Iisuse, bucuria mea
Şi ia puiul tău.
Dacă Satana vrea să-l înfulece,
Atunci fă îngerii să cânte:
Acest copil să rămână nevătămat.

Continuăm să ne referim mai departe la Capitolul 2. Nunta, autor, Menuţ Maximinian.

(Va urma)

Jenița Naidin