RUBY ÎI VA ÎNCÂNTA PE BISTRIȚENI LA OKTOBERFEST – EDIȚIA A II-A

Inapoi la stiri

RUBY ÎI VA ÎNCÂNTA PE BISTRIȚENI LA OKTOBERFEST – EDIȚIA A II-A

Festivalul Oktoberfest, ajuns la cea de-a II-a ediție la Bistrița, a pregătit o serie de surprize bistrițenilor. Evenimentul organizat de către Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” și Primăria Bistrița, va începe în data de 2 octombrie iar timp de 3 zile ne vom bucura de muzică de bună calitate, cu artiști de renume printre care o putem aminti și pe îndrăgita Ruby.

Ana Claudia Grigore sau ”Ruby”, după cum o cunoaștem, s-a născut în Medgidia pe 28 ianuarie, 1989. A absolvit liceul de muzică „Dinu Lipatti”, secția Arta Actorului, după care a lucrat în domeniul jurnalismului, fiind redactor la două reviste.

Ruby și-a ales numele de scenă după un cântec al formației engleze Kaiser Chiefs iar ca și artist a susținut primul ei concert într-un club din Germania, devenind prima interpretă din România care s-a lansat în străinătate. Primul ei disc single, încadrat în genul muzicii de club, „Touch Me” (2010), s-a bucurat de succes în Turcia. În același an, Ruby a lansat cel de-al doilea disc single al său, „Get High”, în colaborare cu cântărețul spaniol Juan Magan. Piesa „Touch Me” a fost nominalizată la premiile britanice Online Music Awards din 2011, la categoria „Best Dance Act”.

În februarie 2011, Ruby a început colaborările cu HaHaHa Production, lansând piesa „Party Hard”. La începutul anului 2012, a lansat un alt disc single intitulat „Miracle of Love”, piesă care a beneficiat și de un videoclip în regia lui Iulian Moga și a intrat în clasamentul național Romanian Top 100, atingând poziția maximă cu numărul 31.

În toamna lui 2012, Ruby a lansat primul disc single în limba română, „Stinge lumina”, produs de Alex Velea și HaHaHa Production. Un videoclip regizat de Radu Aldea a fost lansat deodată cu piesa. „Stinge lumina” este, până în momentul de față, cel mai de succes disc single al lui Ruby în România, atingând repede poziția maximă cu numărul 18.