POEZIE – COPILĂRIE

Inapoi la stiri

POEZIE – COPILĂRIE

Maria Olteanu se află cu „Carnavalul florilor”, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca 2015, la a cincea carte de poezii pentru copii, după „Din fire de păpădie”, „Lacrimile lunii”, „O scrisoare către soare”şi  „Crăiasa apelor”, ceea ce ne face să credem că acest gen de abordare poetică, prin prisma ochilor celor mici şi nu numai ai lor, aparent neglijat sau neînsemnat,  este o preocupare ce merită toată atenţia. În ceea ce-o priveşte pe Maria Olteanu, ea a demonstrat acest lucru, prin faptul că nu s-a oprit la o singură carte, întâmplătoare, poate, şi a continuat să urmeze scrisul pentru cei mici, cu o vocaţie descoperită, căreia nu-i mai dă drumul să plece.

Poezia Mariei Olteanu, din aceste cărţi minunate, este una senină, veselă, solară, adevărată terapie pentru suflete triste. Dacă acceptăm ideea că poezia pentru copii se scrie mai greu decât poezia pentru adulţi, atunci „Carnavalul florilor” este o adevărată artă poetică, îndelung prelucrată, atât la nivelul ideii şi al universului de inspiraţie, cât – mai ales – la nivelul expresiei concise, în strofe singulare, cu rime şi ritm potrivite.

Florile au reprezentat în literatură adevărate surse de creaţie, dacă amintim doar exemple, precum simboliştii Dimitrie Anghel, cu „În grădină” („De câte ori deschid portiţa şi intru în grădină-mi pare/ Că mă cuprinde-o vrajă dulce şi florile-mi dezmiardă ochii”, urmând crinul, cicoarea, romaniţa), Al. Macedonski, cu „Rondelul rozelor ce mor” ( „E vremea rozelor ce mor/ Mor în grădini, şi mor şi-n mine - / Ş-au fost atât de viaţă pline/ Şi azi se sting aşa uşor.”), în literatura lumii, J. W. Von Goethe, cu „Heidenroslein” ( „Trandafiraşul de stepă”), întâlnit şi la Ienăchiţă Văcărescu – „Într-o grădină, Lâng-o tulpină, Zării o floare, Ca o lumină...”, sau Novalis şi „Floarea albastră”, motiv romantic, preluat şi la Eminescu. Trecând în revistă aceste câteva repere, de ce n-ar fi florile, şi în plin postmodernism, la fel de căutate, de cântate, de apreciate?!...

Prin poemele ei, Maria Olteanu descrie o lume a florilor, în concert, chiar într-un carnaval, bine organizat, cu invitaţii, prin internet, cu stabilirea locului de desfăşurare, în câmpie, cu participare bogată, albăstriţa, brânduşa, clopoţeii, dalia, floarea soarelui, garofiţele, hortensiile, irişii, lăcrămioarele, lalelele, margaretele, macii, narcisele, nufărul, orhideele, păpădia, romaniţele, sânzienele, toporaşii, violetele, zambilele, într-o sumară ordine alfabetică, fără să uite şi de momentele surpriză, cum ar fi bucatele, licorile şi ... nelipsitul concurs de miss, cu un juriu format dintr-un greier cântăreţ şi cu reprezentante ale firmei de publicitate, care sunt nimeni altele decât două veveriţe.

Aşadar, un joc propus de Maria Olteanu, pe seama celor câteva elemente, atât de simple şi la îndemâna oricui, încât ne-am întreba cum de nu le-a venit şi altora o astfel de idee generoasă.

Dacă florile, aşa cum am văzut, au fost motive ale tristeţii unor poeţi, ale neîmplinirilor amoroase, ale ispitelor şi melancoliilor, în funcţie de curentul literar de care se legau, carnavalul florilor, în viziunea Mariei Olteanu, descrie o lume fericită, din care se degajă mult optimism, încredere în frumuseţe şi în viaţă. Florile Mariei Olteanu  nu ajung să cânte în cartea ei, decât metaforic, pentru că ele sunt doar prezentate, introduse în scenă şi ... abandonate, cu un sentiment de încredere, mai mult decât orice suspiciune.

Nu ştiu alţii ce-au înţeles din cartea Mariei Olteanu, dar eu cred că florile ei în carnaval nu sunt altceva decât manifestarea unei copilării fericite, de care ne amintim, în care ne regăsim şi pe care o căutăm, dorind să ne întoarcem acolo, la orice vârstă. După ce cartea a fost închisă, rămâne în gândul cititorului o vagă melodie, aşa cum şi-o închipuie fiecare, de la poezie, de la flori, de la copilărie. Fermecător. De la „Carnavalul florilor”.

 

ELENA M. CÎMPAN