CARTEA DIN BIBLIOTECĂ

Inapoi la stiri

CARTEA DIN BIBLIOTECĂ

„Vedeniile călătorului”, Editura Nosa Nostra, Bistriţa 2015, este o carte binevenită, atât în seria de scrieri ale Victoriei Fătu Nalaţiu, cât şi pe rafturile de biblioteci/ librării, ce parcă o aşteptau de mult.
Lucrând o viaţă ca bibliotecar, Victoria Fătu Nalaţiu se poartă cu cartea personală, aşa cum ar avea în grijă una dintre operele deja situate în canonul naţional sau universal, fără să facă nicio concesie simplităţii, banalului, cotidianului, şi încercând să ducă travaliul până la capăt, prelucrând, cizelând, şlefuind fiecare cuvânt.
Artist plastic în egală măsură, autoarea nu se poate desprinde uşor de vizualul consacrat, promovându-l şi în spaţiul literar, precum nu se desprinde de metaforă, atunci când pictează.
Această dualitate a creatorului nu ştirbeşte cu nimic opera de artă, fie ea în cuvinte sau în culori, ba chiar îi conferă o permanentă reprezentare în „celălalt”, în pereche, cu sensuri rotunjite, cu imaginea ancestrală refăcută.
Dominanta filosofică a cărţii este evidentă. Cititorul se întâlneşte cu această trăsătură la două niveluri: ideatic şi expresiv. Primul conţine învăţături şi gânduri, care descind dintr-o experienţă de viaţă şi/sau de lectură: „Mă trezesc la răscruce secătuită de întrebări.// Glasul poetului străpunge necunoscutul,/ soarbe mana ascunsă şi stârneşte furtuna/ în dialog cu absolutul.// Mă trezesc ne-nfrânată în taina încleştărilor.” Cel de-al doilea este tributar strădaniei de eliminare a oricărui cuvânt în plus, până ce aspectul poeziei tinde să fie unul enunţiativ, definiţie după definiţie: „Frumuseţea iubirii e instinctivă,/ greu de stăpânit,/ e o aventură măreaţă şi tainică.”
Această carte are aspect şi conţinut deosebite: aspectul prezintă imagini ale cărţilor stilizate, aşezate în margini de pagină, picturi personale, „Răstignirea”, „Potir”, „Slujba de înviere”, „Viziuni”, „Carte şi parastas”, iar conţinutul este format din şapte capitole, aşa cum tot atâtea zile au fost necesare până la desăvârşirea facerii lumii: „Precuvântare”, „Tălmăciri din pravila călătorilor”, „Destăinuirea culorilor”, „Proslăvirea cuvântului”, „Meandrele sufletului”, „Nălucile călătorului” şi „Sfumato”.
Preocupată constant şi obsesiv de carte şi de cale, Victoria Fătu Nalaţiu conferă acestor două universuri artistice straie noi, de sărbătoare. Astfel, din largi căutări, se ajunge la „Bibliotecile adâncesc fântânile în salba curcubeului” şi „Drumul artelor se întreţine prin muncă, nu prin patimă şi vorbe”. Peste toate se aşează, ca un motto: „Dacă solidul nu-ţi stă sub picioare, porţile eternităţii rămân zăvorâte”.
Tonul poeziilor din „Vedeniile călătorului” este specific îndemnului de-a îndrăzni, de-a descoperi, de-a nu lăsa nimic în adormire: „Călătorule,/ mergi înainte/ dezleagă lanţurile vremii”, pornind de la „Un gând către cititori”, aşezat în deschidere, trecând prin „Precuvântare”, text desprins parcă din cronici străvechi, şi până la „Sfumato”, tehnică folosită în artele plastice.
Drumul cărţii din cartea Victoriei Fătu Nalaţiu este unul de formare prin călătorii imaginare, ale gândirii. Numai acolo, vedeniile sunt şi devin mărturii dintr-un timp trăit, apoi mărturisit.
„Vedeniile...” Victoriei Fătu Nalaţiu sunt rezultatul unor trăiri şi al unor lecturi. Esenţa acestor experienţe este cuprinsă în cartea de faţă. Călătorii pot fi atât poeţii, cât şi pictorii. Victoria Fătu Nalaţiu acoperă două arte şi le uneşte, scurtând drumul de la pictură la poezie.

Elena M.Cîmpan