CÂNTEC DELICAT ȘI INTERIORIZAT - CORURILE ”VIVA LA MUSICA” ȘI ”APPASSIONATA” ÎN DOMUL ST. BLASIEN

Inapoi la stiri

CÂNTEC DELICAT ȘI INTERIORIZAT - CORURILE ”VIVA LA MUSICA” ȘI ”APPASSIONATA” ÎN DOMUL ST. BLASIEN

Corurile „Viva la Musica” și „Appassionata” din România, care cântă împreună, au oferit un program, care prin interiorizarea ei evlavioasă parcă a fost adaptată  datei: sărbătoarea înălțării la cer a Mariei.

Sâmbătă s-a format o coadă lungă în fața domului, în așteptarea concertului comun al corurilor „Viva la Musica” din Cluj și „Appassionata” din Bistrița, cât timp credincioșii, unii cu buchete de flori făcute de ei, au mai sărbătorit înălțarea la cer a Mariei. Parcă programul a fost alcătuit în mod special pentru această sărbătoare, seara de concert a impresionat, corul marcând, de la început, prin cunoscutele piese „Ave verum” de Mozart și „Locus iste” de Bruckner, capacitatea sa specială de a interpreta încet, interiorizat, foarte legato și armonic perfect acordat. Bruckner suna deja aproape stins, așa că publicul din rotunda a recepționat probabil doar o adiere.

Cu „The Lord bless you” de Fred Morris și adorația  mamei lui D-zeu de Rahmaninov au fost cântate alte două lucrări evlavios și cu text foarte clar pronunțat. La prima lucrare a plăcut intrarea precaută a vocilor bărbătești pe lângă cele femeiești, care au început piesa. La a doua s-a înregistrat pentru prima data în concert o creștere scurtă până la forte.

Intrările mereu alternative au alcătuit o ghirlandă melodică în „Alleluia” lui R. Thompson, bazat pe cuvântul din text, care s-a repetat mereu. Moderat dramatic a fost „Ave verum” de C. Saint-Saëns, cu accent – interpretând textul – pe „sanguine”, căruia i-a urmat o secvență în descrescendo și un final moale.

Corurile au prezentat și lucrări din România

La mijlocul primei părți a programului organistul bernez Heinz Balli a interpretat două piese care au continuat interiorzarea arătată de cor: părți din „Studiile pentru pian cu pedal” op. 56 de Robert Schumann. Înainte ca corul să coboare de pe galerie pentru ultima parte a programului său, la orgă s-a mai cântat o parte din sonata I-a în fa minor de Mendelssohn, care s-a jucat cu o alternanță repetată alcătuită dintr-o melodie scurtă și intrări cu acorduri pline, care s-au intensificat spre o sonoritate amplă.

Ultima treime a programului a celor două coruri din România, care de câțiva ani cântă împreună sub conducerea dirijorului Francisc Muresan, a fost dedicată melosului natal. Deosebit de gingaș a răsunat piesa intitulată „Rugăciune” a compozitorului, decedat în 2013, Marius Cuteanu. Cu o expresie stăruitoare corul a cântat pasajul „ora pro nobis” din „Ave Maria” a aceluiași compozitor. Concertul nr. 1 a lui G. Musicescu, cea mai lungă lucrare a serii, a amintit, într-adevăr, de un concert instrumental, transpus pentru voci umane. Compozitorul, care a trăit între 1847 și 1909 a combinat secvențe lungi polifonice cu altele, homofone, creind astfel impresia existenței mai multor părți. Finalul a curpins încă o piesă de Cuteanu, care începând cu exclamația triplă „Sfânt”, a părut foarte cunoscută. Părții mijlocii, cu un legato precaut, a urmat un strălucitor Osana-final.

Ca bis oferit spectatorilor, care au aplaudat în repetante rânduri, corurile au prezentat mai multe piese folclorice ale ținuturilor natale, care au arătat o cu totul altă latură a corului, cu staccati rapide, melodii vesele și  secvențe de ecou, pline de efect.

SURSA:Badische Zeitung, luni, 24 august 2015