BILETUL DE CARAVANĂ

Inapoi la stiri

BILETUL DE CARAVANĂ

În urmă cu câţiva ani am propus în cadrul Uniunii Mondiale de folclor I.G.F să iniţiem o manifestare specială  destinată soliştilor de muzică populară. Ideea mi-a venit de la comparaţia cu muzica uşoară şi de la faptul că în lume nu există un astfel de festival. Pentru ca idea să prindă un cât mai bun contur, am propus un Festival intinerant. Aşa a luat naştere : I.G.F.Folk Caravan. De la început ideea a fost primită cu largă deschidere de România, Franţa, Spania şi Italia. A fost şi primul tur mare prin care a circulat Caravana purtând costumele şi cântecele şi interpreţii din 10 ţări ale lumii. S-au legat multe prietenii iar varietatea spectacolelor a făcut publicul şi presa să privească cu multă atenţie, respect şi admiraţie acest eveniment. O adevărată ştefetă culturală a parcurs peste 8000 km în Europa ducând mesajul de prietenie pe care I.G.F. îl susţine şi transmite în permanenţă. Cântecele şi costumele din Franţa, Italia, Spania, Israel, România, Argentina, Cehia, Croaţia, Serbia, Bulgaria, Grecia, Egipt, Belarus, Portugalia, Lituania, Ucraina, Turcia, au oferit miilor de spectatori posibilitatea de a admira şi preţui varietatea folclorului mondial. An de an, Caravana a crescut în participare şi valoare artistică. Ediţia din 2015 a fost un real succes, Federaţiile de folclor din I.G.F. delegând artişti de certă valoare care şi-au demonstrat valenţele artistice de-a lungul celor două săptămâni. Cronicele gazetelor, filmele, pozele sunt o dovadă certă a acestui succes. Evident că efortul gazdelor din cele patru centre a fost pe măsură. Primul popas – Portugalia. În calitate de vicepreşedinte I.G.F., Antonio Vinas Mira s-a ocupat îndeaproape atât de concertele din Portugalia cât şi de cele din Spania. Concertul inaugural de la Arcos de Valdevez şi Ponte la Barca a contribuit la cunoaşterea şi apropierea tuturor artiştilor. Peste 4000 de spectatori au asistat la concertele în aer liber, bucurându-se de această manifestare internaţională. Drumul spre Spania, obiectivele vizitate în Portugalia şi apoi la Qurense au contribuit la complexitatea Caravanei. Miile  de spectatori spanioli au aplaudat la scenă deschisă evoluţia artiştilor în piaţa centrală din Qurense. Întâlnirile oficiale şi distincţiile acordate tuturor interpreţilor din festival  constituie un semn de respect şi de apreciere a Caravanei I.G.F.

Franţa, prin munca şi efortul soţilor Zelida şi Nicolas Charlety – preşedinte adj. I.G.F,  a oferit membrilor Caravanei condiţii deosebite, ceea ce i-a determinat şi pe artişti să fie la înălţimea cerinţelor. Au răsunat şi aici aplauzele spectatorilor francezi încântaţi de culorile şi ritmurile aduse pe scena din centrul oraşului Voiron.

Finalizarea Caravanei I.G.F. 2015 s-a realizat la sediul oficial din San Giovanni Rotondo. Primarul Luigi Pompilio – senator I.G.F. şi Benito Ripoli – vicepreşedinte I.G.F. au conlucrat excelent pentru a realiza o adevărată sărbătoare în oraşul lui Padre Pio. Sediul I.G.F. a fost îmbrăcat în ţinută de gală iar spectatorii şi artiştii prezenţi au asistat în final la premierea celor care au parcurs 10000 km sub stindardul I.G.F. Pe lângă artiştii Caravanei, n-au fost uitaţi nici cei care s-au străduit să conducă în cele mai bune condiţii activitatea din acest final de iunie, 2015. S-au adresat mulţumiri şi distincţii domnilor Adrian Puşcaş (conducătorul Caravanei), Ionele Gheorghe (conducător adj.) dar şi celor doi conducători auto Valentin Pop şi Nuţu Sângeorzan, chiar dacă exact finalul le-a jucat o scenă neaşteptată ducând la prelungirea cu câteva zile a şederii în Italia.

De la sediul I.G.F., toţi artiştii Caravanei au fost invitaţi şi au participat la o recepţie oficială împreună cu autorităţile locale şi naţionale din Italia şi cu câţiva dintre membrii I.G.F. sosiţi la acest eveniment. Deosebit de interesantă şi bine primită a fost şi expoziţia de artă fotografică realizată şi susţinută de artistul român Lucian Dobârtă. De altfel, expoziţia bistriţeanului, a însoţit Caravana în toate cele patru ţări, oferind publicului spectator posibilitatea de a viziona un anumit mod de lucru, din arta fotografică românescă. Apreciată şi admirată, expoziţia a constituit la rândul ei un plus în viaţa artistică a Caravanei.

Ediţia 2015 a Caravanei 2015 a demonstrat încă o dată forţa şi valoarea organizaţiei noastre mondiale. A parcurge 10 000 km, cu acest splendid mesaj de prietenie şi înţelegere în lume, este o manifestare unică de acest gen la nivel mondial. Reuşita demonstrează excelenta noastră colaborare din I.G.F., spiritul de echipă şi amiciţie care ne determină să iniţiem şi să realizăm activităţi de asemenea amploare. Faptul că I.G.F. are acum la San Giovanni Rotondo un sediu propriu, care iată prinde contur prin expoziţii şi spectacole, mă determină să cred că şi viitoarele întâlniri internaţionale vor fi de mare anvergură. Mă gândesc încă de pe acum la o televiziune I.G.F., la un Eurovision folcloric sau la o întâlnire specială a cântecului popular mondial. Dacă toată lumea ştie de San Remo, de ce să nu ştie şi despre San Giovanni Rotondo ca patrie a spiritualităţii şi folclorului mondial.

Mă gândesc cu multă atenţie şi minuţiozitate şi la o apropiere mai concretă a tuturor popoarelor lumii prin muzica şi dansul tradiţional. În acest sens purtăm discuţii pentru a încerca, anul viitor, o întâlnire folclorică mondială, de mare amploare sub genericul  „De la Meteora la Padre Pio”. Sperăm să reuşim în această îndrăzneaţă idee şi să putem oferi, din timp, tuturor iubitorilor de frumos, pace şi prietenie, biletul special de caravană.