ȘI-AM ÎNCĂLECAT PE-O ȘA, SĂ VĂ SPUN POVESTEA CAM AȘA

Inapoi la stiri

ȘI-AM ÎNCĂLECAT PE-O ȘA, SĂ VĂ SPUN POVESTEA CAM AȘA

Mariana Pândaru

Muguraș Mria Petrescu

Ioan Vasiu și

Subsemnatul, Tâlvescu Dumitru ne-am adunat ca unul în mașina nerăbdătoare să-și aducă aminte de drumul Bistriței. E cald, e bine și sunt zâmbete. Habitaclul unei mașini apropie, vrând-nevând, atitudini și convingeri dându-le un titlu comun, cel puțin în aparență. Numai că realitatea drumului și perspectiva destinației ne face comunicativi perechi-perechi, într-un dialog ad-hoc, Mariana-Ion, Dumitru-Muguraș. Tema, comună, oamenii pe care urma să-i întâlnimla Bistrița, drumul presărat cu arhicunoscutele șicanări din trafic în timp ce în surdină, ne mângâiau din difuzoare acorduri tandre.

Nu e un jurnal de deplasare, însă perspectiva participării la zilele operei „Constantin Pavel” și celelalte întâlniri planificate ne creează un sentiment de nerăbdare care, paradoxal, ne copleșește. Facem un mic ocol la mănăstirea Nicula, pe care o găsim într-o efervescență construcțiilor, aparent părăsită sub soarele dogoritor și foamea ce ne dădea semne din stomac… Ne-am luat partea de evlavie într-o tăcere magică și liniște pe măsură, în vechea biserică, odihnindu-ne clipe bune gândurile Sus.

În trapeză suntem primiți cu drag și ospătați cu porții zdravene de mâncare bună, de post. Sărut-mâna, părinților!

Și uite-așa, ne trezim dintr-o dată în magia castanilor înfloriți, a umbrei binefăcătoare a sutelor de arbori ce populează tot orașul. Ne găsim gazda, pe Maria și de parcă ne-am fi cunoscut dintotdeauna, își deschide sufletul și ne primește în el, iar vorbele ei calde, accentul plăcut al limbii ce-o vorbește ne face s-o îndrăgim pe loc. Ardem de nerăbdare să participăm la primul punct al programului zilei, cel dedicat canțonetelor. Până atunci, facem cunoștință cu Prof. Dr. Dorel Cosma, coordonatorul echipei care a organizat și supervizat într-un mod remarcabil toate detaliile acestor zile. Cu modestie și eleganță, ne-a făcut să înțelegem că suntem bineveniți. Seara canțonetelor a zburat, pur și simplu, trupa de soliști ai teatrului din Constanța strălucind prin vocile interpreților în mințile și inimile sutelor de spectatori care au umplut până la refuz locurile disponibile în Biserca Evanghelică a orașului. La cină avem prilejul să ne întâlnim cu artiștii, purtăm dialoguri nonconformiste cu ei și ne dăm seama că talentul lor vine din har.

Ieșim în seară, plăcută răcoare binecuvântată a întunericului blând și ne îndreptăm spre somn cu convingerea că un înger păzitor al locului s-a împrietenit cu noi.

Ziua a doua a debutat sub auspiciile grabei, a dorinței de a reîntâlni oamenii minunați cunoscuți în ajun și să parcurgem cu dragoste programul pregătit pentru noi. Suntem primiți la CentrulCultural, o clădire fastuoasă, de sfârșit de sec. al XIX-lea, de același admirabil director Dorel Cosma și neprețuita Maria Herineanu. Avem un dialog ad-hoc, despre cultură, într-un decor primitor, dialog înregistrat și transmis radio și TV. Sunt măgulit și un pic trist de faptul că știu că la noi acasă sunt atâția oameni dedicați culturii, capabili să susțină demersuri și întâmplări culturale de anvergură, însă lipsește acea susținere absolut necesară din partea autorităților politice… Jos pălăria, Dorel Cosma…

Azi e 21 mai, ziua înălțării, devenită și Zi a Eroilor. La monumentul din centrul orașului are loc o ceremonie sobră, fără discursuri sforăitoare, fără tam-tam, cu o decență rară. Se depune o singură coroană de flori, care încadrează ca un omagiu binemeritat, monumentul dedicat eroilor neamului.

Dăm fuguța la hotel și mâncăm de prânz, dar ne întoarcem la fel de repede pentru a participa la întâlnirea planificată cu scriitori din zonă. Întâlnim în cadrul unui dialog fără rezerve aceleași gazde, la care se adaugă Elena Cîmpan, Meniuț Maximinian, Gheorghe Mizgau, etc. Se încinge un dialog frumos, care nu face față timpului mașter și se termină prea repede. Trebuie chiar să grăbim pașii, pentru a încheia seara cu vizionarea operei Traviata. Interpretare magistrală, mai ales a Violetei, despre care aveam să aflăm că o cheamă Cristina Maria Oltean și e din Brad.

Ieșim pe aleea ce duce spre oraș, nedumeriți și ușor triști. Senzația unui sfârșit la ceva frumos e apăsătoare și-mi vine greu să accept că a doua zi nu ne vom mai întâlni cu acești oameni minunați ai Bistriței, sub aceleași fericite auspicii. Din păcate, ce e frumos și bine trece mai repede decît orice altceva.

Ne luăm rămas bun dela Prof. Dr.Cosma, dela Maria Herineanuși plecăm încărcați de sentimente generoase, mai plini de iubire și înțelegere și mai apăsați de dorul revederii.

Mulțumim, Bistrița!            

DUMITRU TÂLVESCU