ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DIN JUD. HUNEDOARA – THEODOR DAMIAN, ”SINGURUL DINCOLO”

Inapoi la stiri

ASOCIAȚIA SCRIITORILOR DIN JUD. HUNEDOARA – THEODOR DAMIAN, ”SINGURUL DINCOLO”

Sâmbătă, 30 mai a.c., Muguraș Maria Petrescu a prezentat la Asociația Scriitorilor din Jud. Hunedoara condusă de poeta Mariana Pândaru, cel mai recent volum de poezii ”Singurul dincolo” (Ed. Rawexcoms, București 2015, 44 p.) scris de Pr. Prof. Dr. Theodor Damian de la New York. 

Având dimensiunile unui pașaport, cartea se vrea a fi chiar un astfel de ,,document poetic’’, pe care autorul îl poate oferi oricui, atât în țară cât și în străinătate, poezia fiind considerată o cheie universală care, la fel ca și muzica, poate deschide orice fel de ușă a sufletului. După părerea mea Singurul dincolo este chintesența poeziei lui Thedor Damian, crezul lui poetic exprimat într-o formulă restrânsă și deosebit de concentrată. Chiar dacă nu am ști cine este autorul cărții, din lectura ei ne-am da seama despre cine vorbim, stilul lui Theodor Damian fiind inconfundabil în literatura română. Concis, mângâios, trimițând sufletul și mintea din pustie până la Dumnezeu și înapoi spre arderea în poezie (,,pustia te frige la inimă/ și-ți răscolește rărunchii/ și-ți risipește tăria/ din pustie iese cu adevărat poezia/ ca să scrii trebuie să te frigi/ ca atunci când nu te aude nimeni/ dar tot strigi’’ – ,,Singura scăpare-i poezia’’, pp. 10-11), poetul este însetat în permanență de ea, de o dorință ce nu se ostoiește niciodată, pentru că paradoxal, așa cum și scrie, cu cât se afundă mai mult în acest univers, cu atât aleargă mai mult după ea ca să o atingă. Să înțelegem că Theodor Damian aleargă ,,singur’’ ca noi toți pentru a-l atinge pe acel ,,dincolo’’ de la zenit? Plină de paradoxuri, poezia lui abundă de elemente filosofice brodate pe ghergheful cu motive religioase, iar mărturisirea lui de credință este aceea de situare a lui ca om, ca ins singuratic undeva vis-à-vis de Cuvântul inițial, pentru că ,,dincolo’’ poate fi și aici, dar și de cealaltă parte a cerului (,,Iar se învârte cerul/ ca atunci când i-e sete/ de trăsnet/ ca atunci când nu trebuie/ să pleci/ dar în plecare rămâi/ cum i-e sete cuvântului meu/ de tâcerea dintâi’’ – ,,În plecare rămâi’’, p. 5). Pentru a câta oară Theodor Damian se prezintă singur în fața cuvântului tăcerii dintâi dorindu-și cu ardoare și smerenie în același timp să fie absorbit în tăcere în universul poetic al lui ,,dincolo’’ exprimat prin cuvântul cu mii de fațete și înțelesuri?

 

Muguraș Maria Petrescu,

Jurnalist cultural – Membru UZPR