DIN ARHIVA CENTRULUI CULTURAL MUNICIPAL BISTRIȚA

Inapoi la stiri

DIN ARHIVA CENTRULUI CULTURAL MUNICIPAL BISTRIȚA

”Reuniunea de cetire și gramatică din Bistrița” (4)

Din prezentarea ”Statutelor” acestei grupări sociale în primele sale trei părți am văzut care erau scopul și mijloacele sale de exprimare, despre atribuțiile membrilor săi, calitățile lor, despre drepturile și obligațiile lor, nelipsind prezentarea modului de organizare respectiv – Adunarea generală și Comitetul cu tot ce înseamnă regulile de conduită a tuturor membrilor. Acum, în cele ce urmează, voi prezenta partea finală a acestui document – Statutul.

Mai exact, ultimele sale capitole pe care le redau respectându-le exprimarea și ortografia:

CAP. V Neînțelegerile dintre membri.

Diferințele și neînțelegerile dintre membri, fie acestea de ori-ce natură și din ori-ce motiv provenite, sunt de a se supune judecății unui arbitriu ales din membrii reuniunei amăsurat dispozițiilor procedurei civile despre judecătoria de arbitri.

Sentința adusă de arbitriu e obligătoare necondiționat față de membrii respectivi. Membrii, cari nu se supun sentinței aduse de arbitriu, sunt de a se eschide din reuniune prin hotărîre a comitetului.

CAP. VI Hotărîri de încheiere.

În caz când adunarea generală ar hotărî desfacerea reuniunei, biblioteca și averea reuniunei va trece în proprietatea comunei bisericești gr.-cat. din Bistrița.

Hotărîrile asupra schimbării statutelor și asupra desfacerii reuniunei, și în acest caz asupra întrebuințării averei reuniunei, înainte de ducere la îndeplinire sunt a se arăta ministrului reg. ung. al afacerilor interne.

Între marginile acestor statute este de a se alcătui regulament al trebilor din lăuntru, care se va primi de adunarea generală.

Dacă reuniunea nu și-ar ținea cercul de lucrare cu privire la scop și ducerea la îndeplinire hotărîte în statute, întrucât prin lucrarea ei mai departe s’ar putea primejdui interesele materiale ale statului sau ale membrilor reuniunei, se suspende fără amânare de cătră guvern, și după rezultatul cercetării, ce se va porunci, după suspendare se și disoalvă definitiv, sau eventual se îndatorește la ținerea cea mai strânsă a statutelor sub pedeapsa disolvării.

Aceste statute s’au primit în adunarea de constituire ținută în Bistrița în 2 Iunie 1908 și s’au întregit respective modificat în adunarea gen. estraordinară din 30 Octomvrie 1908.

Vasile Jimboreanu