FESTIVALUL DE TEATRU ȘI LITERATURĂ ”LIVIU REBREANU” – BISTRIȚA 2014

Inapoi la stiri

FESTIVALUL DE TEATRU ȘI LITERATURĂ ”LIVIU REBREANU” – BISTRIȚA 2014

În perioada 26 noiembrie – 1 decembrie 2014, la Bistrița s-a desfășurat cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de teatru și literatură ”Liviu Rebreanu”. Cu un program deosebit de bogat și cu o participare impresionantă, această manifestare a confirmat încă o dată că acolo unde există dragoste și respect pentru cultură se găsesc și mijloace de a oferi publicului interesat evenimente de o înaltă ținută artistică.

Scriitorul Cornel Udrea, cel care a făcut parte din comitetul de organizare și desfășurare al acestui festival, a spus: ”În geografia culturală a Transilvaniei și nu numai, Bistrița ocupă un loc aparte, consistent, atât prin manifestările festivaliere deja consacrate, cât și prin seriozitatea prin care oamenii de cultură știu să se aplece asupra semnelor și semnalelor care construiesc spiritul cetății, personalitatea acesteia.

Acum, la a X-a ediție, chiar și în condițiile unei improvizații obiective, putem consemna o participare aleasă din partea actorilor, o diversitate fantastică de manifestări și cred că acest festival ar merita o mai bună cunoaștere în Transilvania, pentru început, cu rugămintea ca mass-media să întoarcă privirile și către acest fenomen cultural, acum, când suntem năpăstuiți, sufocați și suprasolicitați cu politichie adesea ea însăți teatru, dar un teatru de prost gust, minor, agresiv și needucativ. ( ... ) Prin asemenea manifestări culturale de anvergură, memoria culturală, nu numai a cetății, se păstrează, ci și istoria literaturii române mai respiră aerul necesar al ființării. ”Iar prof.dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal ”George Coșbuc” din Bistrița, completează: ”Festivalul și-a câștigat un renume prin muncă, efort și pasiune.

Acum, la zece ani, privim cu bucurie în urmă și credem că am reușit. Expozițiile de afișe de teatru, lansările de carte, prezentările de reviste de cultură, discuțiile cu actorii, regizorii, scriitorii – toate determină ca în aceste zile de festival – Bistrița să fie o adevărată capitală a culturii.”

Astfel că în timp de o săptămână au avut loc lansări de carte, prezentări de reviste literare, lecturi din creația proprie a participanților, expoziții, proiecții de filme, audiții radio, transmisiuni directe la televiziunea locală.

De remarcat faptul că au fost prezenți și scriitori din străinătate, din țări precum Belarus, Bulgaria, Franța, Israel, China și Republica Moldova. În fiecare seară, pe scena Teatrului de Vară din Bistrița s-au desfășurat spectacole de teatru de actori profesioniști de la Teatrul Municipal din Baia Mare, Teatrul ”Bacovia” din Bacău, Teatrul Național din Târgu-Mureș. O surpriză deosebit de plăcută a fost prezența pe scena festivalului a marii actrițe Maia Morgenstern, într-un spectacol aparținând Teatrului Evreiesc de Stat din București.

La acest festival am participat și am prezentat binecunoscuta revistă ”Ardealul literar”, am lansat cea mai recentă carte a mea apărută sub sigla Editurii Călăuza v.b., Revoluția românilor din Transilvania 1848-1847. Rapoartele  prefecților revoluției: Avram Iancu, Ioan Axente Sever, Simion Balint. Cu acest prilej am primit și două Diplome de Excelență pentru revista ”Ardealul literar” și pentru ”oferta literară prezentată în cadrul festivalului”.

Articol apărut în revista ”VOX LIBRI” NR.4 (33), 2014