POVESTEA PĂLINCII

Inapoi la stiri

POVESTEA PĂLINCII

Nu am crezut că celebra noastră pălincă poate da naştere unei cărţi interesante şi chiar de utilitate. Felician Pop şi Robert Laszlo, doi cunoscuţi oameni de cultură din viaţa sătmarului, au depus la editura „Ecou” – „Povestea Pălincii”. Şi este cu adevărat o poveste frumoasă. Scriitorii, în cele 13 capitole, ne plimbă prin istoricul acestei tradiţionale băuturi din Transilvania şi din centrul şi estul Europei. Este poate punctul care ne leagă de această zonă şi dacă wiskyul îi face pe unii să se simtă mai într-o familie, şi pălinca ne uneşte într-un fel în familia transilvană, ungară, cehă, slovacă şi chiar italiană. În fond dacă toţi se mândresc cu specificul lor: wisky, vodcă, grapa noi de ce nu ne-am mândri cu pălincă. Autorii ne spun că licoarea noastră este foarte căutată de turişti când vizitează zona noastră. Din păcate întorşi acasă o uită prea repede. Unul dintre motivele pentru care n-ar avea publicitatea necesară ar fi mirosul prea puternic. Se ştie că băuturile fine au de obicei arome speciale. Scriitori ne confirmă că ar fi un aspect rezolvabil dar aceasta i-ar lua exact din calităţile ei deosebite şi anume caracterul natural, extraordinara ei puritate. Timpul nu este încă pierdut. Soluţii mai pot apărea şi poate că în felul acesta, acel loc 12 ocupat de pălincă în rândul băuturilor alcolice,  ar putea urca. Nu uită cei doi scriitori să ne prezinte ca și specialişti, degustătorii genului, nu sunt prea mulţi. Poate chiar exagerat de puțini şi mai mult în jurul cazanelor tradiţionale. Ţuica servită în pahare mici confirmă calitatea sa de aperitiv şi este bine de ştiut că totuşi cea mai bună pălincă este cea de prună dar nu sunt de neglijat nici cele de mere, pere, cireşe sau piersici. Răzbate din rândurile cărţii, mândria oşanului care este sigur că aici se află cea mai de calitate pălincă din Transilvania. În această idee, nu uită scriitori să ne prezinte şi un tabel cu cele mai renumite cazane din Satu- Mare. Lăudabilă este şi propunerea unui festival folcloric care să parcurgă traseul pălincii adevărate. Şi dacă ne gândim că Dijonul, în Franţa a făcut din sărbătoarea vinului o mare întâlnire folclorică mondială, de ce n-am putea  şi noi să iniţiem o astfel de sărbătoare a pălincii? Să mai consemnăm că după spusele autorilor cuvântul pălincă este folosit pentru prima dată în 1630, în limba slovacă, aşadar istorie ar fi. Să vedem ce ne aduce prezentul. Faptul că această carte este scrisă şi în limba maghiară şi engleză sunt elemente în plus care vor deschide poate drumul unor viitoare manifestări  turistico-folclorice. Deosebit de bine compactată şi cu o grafică plăcută, cartea lui Felician Pop şi Robert Laszlo constituie o bucurie şi o plăcere pentru orice cititor.

Dorel Cosma