ADUNAREA GENERALĂ A FOLCLORIȘTILOR DIN ROMÂNIA

Inapoi la stiri

ADUNAREA GENERALĂ A FOLCLORIȘTILOR DIN ROMÂNIA

Bistriţa a fost la finalul săptămânii precedente gazda Adunării Generale convocată de Asociaţia Naţională de Folclor din România. Delegaţii culturale din 30 de localităţi ale ţării au răspuns prezent la această întâlnire care a debutat la galeriile „Casa cu lei”. Oaspeţii au fost invitaţi pentru început să viziteze cele trei expoziţii : Salonul săsesc, Expoziţia personală Virginia Linul şi Retrospectiva Culturală 2014. Explicaţiile şi ghizii „Casei cu lei” au fost prof.dr. Dorel Cosma, Lucian Dobârtă şi Arşinica Bonţ. Oaspeţii au fost deosebit de interesaţi de acest lăcaş de cultură şi în discuţiile purtate s-au stabilit numeroase activităţi comune cu zone folclorice importante din sudul şi centrul ţării. După acest tur prin „Casa cu lei”, au început  efectiv lucrările adunării generale care s-au desfăşurat în cadrul salonului expoziţional de artă populară românească. Preşedintele Asociaţiei Naţionale de folclor din România şi al Uniunii Mondiale de folclor I.G.F. - prof.dr.Dorel Cosma a deschis lucrările, prezentându-i pe membrii Biroului Executiv –( Emilia Bubulac, Ioan Simionca, Pahone Pop, Teodor Puşcaş, Marioara Sigheartău) şi invitând apoi fiecare delegaţie să se prezinte spre a fi cunoscuţi de toţi participanţii. A urmat apoi un scurt raport al principalelor activităţi desfăşurate de A.N.F.R. în anul precedent 2014. Raportul a cuprins şi implicarea organizaţiei din România în cadrul marilor manifestări europene şi rezultatele deosebite obţinute  de reprezentanţii ţării noastre  în diferite colţuri ale lumii. Un moment important l-a constituit acordarea Distincţiei „I.G.F. – 65”, d-lui Mihai Berbunschi, distincţie atribuită de Uniunea Mondială de folclor I.G.F. Distincţia a fost acordată prin Decizia Biroului I.G.F. din San Giovanni Rotondo – Italia (2014). Tot la capitolul premii a fost prezentat Adunării Generale – Trofeul „Oscar în folclor 2014” atribuit doamnei Emilia Bubulac – vicepreşedinta A.N.F.R., realizator de emisiuni folclorice şi interpretă de muzică populară. De precizat  că acest trofeu s-a acordat în 2014 doar pentru şase personalităţi din lumea folclorică internaţională. Au mai fost evidenţiate manifestările mari cu caracter internaţional organizate de A.N.F.R. dar şi prezenţa României în Caravana Folclorică I.G.F.,  care a străbătut peste 8000 km în Europa.

Pentru 2015, A.N.F.R. şi-a stabilit câteva proiecte importante atât la nivel naţional cât şi internaţional. Câteva simpozioane şi expoziţii vor completa paleta manifestărilor folclorice din 2015 care se vor desfăşura în marile oraşe ale ţării, din care evident nu va lipsi nici Bistriţa. Intervenţiile participanţilor au subliniat importanţa acestei întâlniri, acum, la început de an şi au fost viu colorate cu momente muzicale susţinute de artişti membri ai A.N.F.R., dintre care s-a detaşat în mod deosebit prof.dr. Ştefan Popescu – directorul Şcolii populare de artă din Tg. Jiu.

Având în vedere că Adunarea Generală s-a desfăşurat exact în ziua istorică de 24 ianuarie , toţi invitaţii au participat în final, la ceremonialul militar religios de la statuia lui Alexandru Ioan Cuza. Soliştii şi orchestra profesionistă a Centrului Cultural Municipal Bistriţa au încântat prin câteva piese cu iz patriotic şi a poi s-a încins o minunată „Hora Unirii” în care s-au prins atât artiştii şi delegaţii de pe tot cuprinsul României dar şi oficialii locali şi străini prezenţi la acest moment.

Doris Gîţa