PITARUL DIN ALASKA

Inapoi la stiri

PITARUL DIN ALASKA

Sărut mâinile, doamnelor, se adresează în faţa chioşcului un bărbat distins, la şaizeci de ani, purtând o mustaţă albă, bogată, undeva între împăratul Franz Josef şi filosoful Nietzsche. Bună ziua, domnule profesor! S-a oprit, a lăsat jos cele două plase mari în care a făcut cumpărături ca un adevărat tată de familie; copii, nepoţi dispăruţi pe la universităţi şi mănăstiri străine pentru acumulări. Vedeţi, începe dânsul, esenţa precede existenţa; totul se face conform unui proiect care este pus în operă de cineva. Toată viaţa nu poţi decât lupta pentru a te descoperi continuu şi a-ţi definitiva datele proiectului care eşti dinainte de a fi, ale esenţei tale. Asta este greu de înţeles şi dacă lumea ar fi mai atentă la toate aspectele, nu chiar cotidiene, ori poate numai cotidiene, ar înţelge mai bine de ce este aşa, de ce altfel, de ce avem atâtea dificultăţi în a ne aşeza pe cale. Tonul devenea grav, de discurs, de prelegere. Mie îmi pare foarte rău că aici mă găsesc într-o ingrată postură de marginalizat, fără posibilităţi de a-mi pune în operă gândurile. Degeaba gândesc şi aş vrea să mă exprim, totul se loveşte ca de un zid. Bună ziua, întrerupe cineva. Bună ziua, spune banchera, apoi reia, oh, bună ziua, domnu. Noul venit se uită la profesor, profesorul îl scrutează din cap până în picioare, şi reţine faţa nebărbierită, cu barba tunsă la câteva zile şi buzele subţiri, subţiri, semn că e om al dracu. Cum adică nu puteţi să vă exprimaţi, într-o societate liberă? Nu poţi înţelege dumneata astea! Îi replică profesorul. Nu ai datele ontologice pentru aşa ceva. Ontologice? Hai că-mă convingi! Eşti filosof, faci remarci acide. Încă nu, răspunde profesorul, apoi continuă: am auzit de dumneata; ştiu că produci pâine pe vatră în Alaska şi ai avere de milioane, dar pe mine nu mă impresionează, nici petrolistul din Texas, nici pitarul din Alaska. Dimensiunile existenţei au un grad mai mare de generalitate pe care nu-l poţi înţelege dumneata de la covata de frământat aluatul. Sunteţi în eroare; aluatul se frământă mecanic, cu utilaje adecuate. Adecvate, aţi vrut să spuneţi. E bine oricum. Adecvat este corect şi nu ne putem juca. Un cuvânt stâlcit, deformează adevărul, strâmbă ceva ce este urzit în plan ontologic, dar dumneata neînţelegând lucrurile, nu poţi să te dumireşti ce se petrece. Nu ştiu, dar nu fiţi sigur că nu înţeleg. Ei, aici nu mă duceţi. Nu mă puteţi face să cred că de la nivelul de pitar, aveţi ştiinţă adâncită despre lucruri mai nalte decât pităritul. Eu cred că pot să am şi vă dau exemple de oameni consacraţi unor domenii precise care au excelat în elaborări marcate de generalitate, spune pitarul. Vor fi fiind unii care s-au consacrat unui domeniu, dar nu pităritului care este o simplă îndeletnicire practică. Nu e chiar simplă, dacă staţi să vă gândiţi, este chiar complexă. De pildă, spune profesorul: Uitaţi-vă, este o întreagă ştiinţă a făinii. Înainte de a o introduce în malaxor, trebuie ştiut conţinutul de gluten, comportamentul fizico-chimic-termic şi mecanic al ei în stare de aluat. Cum adică? Aşa: cât se poate combina cu apa, care este viteza malaxorului pentru a nu rupe pânza de aluat, profilul aripelor corelat cu granulaţia şi nu în cele din urmă calitatea apei. Lasă-mă că mor! Nu-mi mai face filosofia asta de doi bani pe care o stăpâneşte orice gospodină, spune ironic profesorul. Bine, de epruvete de aluat aţi auzit, de probele de compresiune şi alungire la care trebuie supuse, aţi avut vreodată cunoştinţă? Da, nu mă interesează, nu e domeniul meu, replică de sus profesorul. La ce foloseşte asta? La a face o pâine bună, cum scrie Toni Ulisie în tratatul său despre pâine şi colaci. În tratat? Da, în tratat! Asta înseamnă că se pot face tratate despre orice? Aproape. Aflu lucruri noi. Acum vine partea cea stresantă: ce formă aleg pentru tipsie, ce dimensiuni şi grosimea optimă a stratului de aluat? Este mai mult decât interesant ceea ce spuneţi. Şi mai departe. Omul mângâie barba absentă şi face un semn cu mâna dreaptă; procesul de coacere. Este o chestiune de termotehnică în combinaţie cu studiul materialelor; ce temperatură dau cuptorului, care este perioada de menţinere la temperatură constantă, apoi gradientul de reducere a transferului de căldură, cu influenţă covârşitoare în grosimea cojii, a consistenţei şi culorii ei. E totuna dacă e crocantă coaja sau moale? Bon! ripostă profesorul; asta este o practică palpabilă, ţinând doar de senzorialitate care nu se pretează la nicio generalizare, nu are nimic metafizic. Eu pot să-ţi dezvolt un expozeu despre metafizică, despre categorii… la care pitarul din Alaska, şi eu le cunosc astea, să nu crezi că nu am citit Aristot. Şi ce dacă le-ai citit? Să nu crezi că sunt la fel de simple ca şi plămăditul pâinii şi poţi să dai lecţii în amândouă domeniile. Pitarul şi-a mângâiat bărbia şi s-a gândit să mai restrângă lecţiile pe care le dă tuturor. Chioşcăriţa-bancheră l-a privit cu admiraţie; el a făcut ochi dulci spunând, profesorul nu ştie nimic. Uite la el cum cară nişte plase comuniste. Şi admira ochii chioşcăriţei, gândindu-se dacă să scoată pentru ea sau nu o pâine făcută pe vatră sau cardul de cont în mai multe volume, apoi reluă: le explic şi ăstora de-aici care au rămas ca viermii; nu ştiu nimic, nu pot să înnoade două paie şi se miră că nu progresează deloc. Vai domnu, da multe ştiţi dumneavoastră. Ştiu pentru că studiez foarte mult şi călătoresc din Egipt până în Insula Paştelui, Peştera Muierii, Dealul Negru. Da, da, încuviiţă chioşcăriţa, aici nu-s de-alea ca pe-acolo. Aici la noi, cum e, aşe-i. Şi el: Aici trebuie conferinţe care să deştepte lumea şi nu e exclus să înfiinţez eu o serie, cât de repede, spuse domnul gândindu-se la bibliografie şi căutându-şi barba.

(fragment din „Tornada măştilor”, în pregătire)

Victor Știr