“ APPASSIONATA” ÎN CONCERT DE CRĂCIUN

Inapoi la stiri

“ APPASSIONATA”  ÎN CONCERT DE CRĂCIUN

Catedrala Protopopiatului Ortodox Bistriţa a fost gazda unui concert de mare ţinută artistică. Dirijorul Francisc Mureşan a sunat convocarea la colinde a celor două mari formaţii corale: „Appassionata” şi „Viva la Musica”. Bagheta maestrului a realizat o strălucită îmbinare a vocilor clujene cu cele bistriţene înălţându-ne în sfânta Biserică până la ceruri. Credincioşii bistriţeni au umplut până la maxim biserica aşa cum se întâmplă în zilele de mare sărbătoare. Ţinuta elegantă, de concert, luminile, toate au realizat un minunat cadru sărbătoresc. Preocuparea vădită a prea cucernicilor părinţi, care slujesc aici, pentru confortul termic al celor ce vin spre a înălţa slavă Domnului, contribuie eficient la atingerea scopului comun: artă – credinţă – speranţă. Dincolo de latura strict preoţească se desluşeşte mâna de gospodar a protopopului Alexandru Vidican, părintele prof. Nicolae Feier şi părintele Vasile Beni. Este o adevărată încântare să păşeşti în această Biserică unde te întâmpină căldura acestor magnifici preoţi care te cuceresc cu vorba lor dar te întâmpină şi căldura efectivă a Bisericii, strict necesară într-o lume civilizată aşa cum ne-o dorim. Dacă în majoritatea bisericilor noastre încă mai domneşte frigul, aici intri într-adevăr în lumea sfântă. Şi când acestei superbe atmosfere i se adaugă vocile de aur a „Appassionatei” atunci, totul este sublim. Iată de ce nu întâmplător a fost aleasă această Catedrală pentru Concertul de Crăciun pe care anual prof. Francisc Mureşan şi preşedintele corului Mircea Chira ni-l oferă. A fost un recital de mare ţinută unde colindele tradiţionale româneşti s-au îmbinat cu cele internaţionale. Au răsunat „Slobozi-ne gazdă-n casă”, „Vânătorii lui Crăciun”, „Astăzi Domnul s-a născut”, „ Heilige Nacht”, „O Tannenbaum”, „Deck the Halls”, „Jingle Bells” şi multe altele . Publicul prezent a aplaudat frenetic şi a cântat împreună cu artiştii pregătindu-ne parcă de marea sărbătoare. Vocile stilate, prelucrate ne-au adus un altfel de colind. Am văzut un adevărat Madrigal al Ardealului. Cuvintele de final ale titratului părinte prof. Nicolae Feier au completat fericit tabloul concertului de Crăciun. Excelenta trimitere la istorie şi jocul de cuvinte pe care părintele Feier le stăpâneşte cu măiestrie, ne-au îmbogăţit sufletele de poezie şi muzică. A fost o seară minunată care ne-a pregătit să întâmpinăm Crăciunul cu bucurie şi multă speranţă.

Dorel Cosma