LASZLO ALEXANDRU , LANSARE DE CARTE LA ”CASA CU LEI”

Inapoi la stiri

LASZLO ALEXANDRU , LANSARE DE CARTE LA ”CASA CU LEI”

Centrul de Artă Tradiţională, Galeriile „Casa cu lei” a fost, miercuri 10 Decembrie, locul de întâlnire al profesorului Laszlo Alexandru  din Cluj-Napoca, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cu membrii Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”. În rolul de amfitrion a fost Prof.Dr. Dorel Cosma, directorul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, în timp ce rolul de moderator al întâlnirii i-a revenit doamnei profesor Elena M. Cîmpan, preşedinta cenaclului „Conexiuni”.

Laszlo Alexandru profesor de limba italiană la Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca, spunea ieri, în cadrul lansări cărții ”Uriaşe lucruri mici”, apărută la editura ”Herg Benet Publishers” din București că ”pentru a publica o carte îți trebuie tenacitate, îți trebuie un proiect, îți trebuie perseverență și o spun cu modestie față de scriitori care sunt aici, dar mă adresez mai ales elevilor care poate vor porni pe drumul acesta și spun asta din partea unuia care tot străbate poteca respectivă. În ziua de azi nu ma este o luptă așa crâncenă, teribilă, cum era înainte de 1989 să publici o carte, acum dacă ai o carte în care poți să dovedești că ai talent sau chemare, ambiție, sârguință poți să devi autor și eu zic că ne este puțin lucru”.

 Tot în cadrul acestei întâlniri, Adrian Iliuță a prezentat revista ”Pretexte” de la Lechinţa, iar Denisa Mîndrean și Roxana Deac au lecturat în cadrul Cenaclului Conexiuni.