GABRIEL COTABIȚĂ ȘI VH2, ALĂTURI DE BISTRIȚENI LA CUMPĂNA DINTRE ANI

Inapoi la stiri

GABRIEL COTABIȚĂ ȘI VH2, ALĂTURI DE BISTRIȚENI LA CUMPĂNA DINTRE ANI

Bistriţenii care vor alege să treacă în Noul An pe pietonalul ”Liviu Rebreanu” vor putea urmări un spectaculos concert susţinut de trupele VH2 şi Kamelia & George Hora, eveniment organizat în parteneriat de Primăria Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud și Centrul Cultural Municipal ”George Coşbuc”. Noul An va fi sărbătorit la Bistriţa cu clasicul foc de artificii, şampanie şi un concert care va avea loc în centrul istoric al municipiului. An de an mii de bistriţeni aleg să petreacă Noul An pe Pietonalul ”Liviu Rebreanu” unde se desfăşoară concerte, iar cei prezenţi sunt serviţi cu şampanie. Anul trecut, atmosfera a fost întreţinută de către bistriţenii de la Prefix 990 şi de Cristi Minculescu.

Cât despre celebra formație VH2, în anul 2002, Gabriel Cotabițã (voce) și Mihai Pocorschi (chitarã, voce), care au mai cântat împreunã și în formația Holograf, se întâlnesc într-o emisiune unde sunt invitați, și le vine ideea înființãrii unei trupe, care sã le aducã revenirea în piața muzicalã, dupã o lungã perioadã în care nu s-a auzit nimic din ei. Gabriel Cotabițã era bine cunoscut publicului pentru cariera solo de succes, iar Mihai Pocorschi era cunoscut publicului și în calitate de compozitor al multor cântăreți, iar în 1990 a compus imnul României la campionatul mondial de fotbal.

Numele formație a fost ales VH2, de la "Vechiul Holograf", urmat de "2", deoarece numele VH1 a fost luat. Ulterior, li s-a alăturat și Cãtãlin Tuțã Popescu (claviaturi, vocal) de la Holograf, și Eugen "Soe" Sonia (bas) și Gabriel Golescu (chitarã) de la Krypton , Rãzvan „Lapi” Lupu (Krypton, Vama Veche) (tobe, vocal) și Aristides "Ati" Panaitescu-Alegria (percuție).

Albumele trupei: ”Greatest Hits”, ”Dacă n-ai iubi”, ”2”, ”Live în garaj”. Printre hiturile formaţiei VH2 se numără ”Trece vremea”, ”Mai stai”, ”Fiecare zi fără tine”, ”Nu-mi mai pasă”, ”Dacă n-ai iubi”, ”Iubirile trec, amintirea rămâne”, ”Atunci când ai plecat”, ”Follow me”, ”Imposibila uitare”, ”Stele în palma ta”.