PRIMARUL MUNICIPIULUI A DAT CEP PRIMULUI BUTOI CU BERE LA ”OKTOBERFEST” !

Inapoi la stiri

PRIMARUL MUNICIPIULUI A DAT CEP PRIMULUI BUTOI CU BERE LA ”OKTOBERFEST” !

La deschiderea festivă a evenimentului ”Oktoberfest” Bistrița 2014, din Teatrul de vară, primarul municipiului Ovidiu Teodor Crețu a urcat ieri pe scenă, - pentru a da cep primului butoi cu bere, în mod simbolic, cu un ciocan din lemn - alături de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, subprefectul Ovidiu Frenț, viceprimarul George Avram, directorul Centrului Cultural Municipal, Prof.Dr. Dorel Cosma și echipa de organizare, ultimii îmbrăcați în costume bavareze.

Directorul instituției culturale ”George Coșbuc”, Dorel Cosma, a oferit atât primarului Ovidiu Teodor Crețu cât și președintelui Consiliului Județean câte o mascotă a ”Oktoberfest”, denumită sugestiv ”unchiul Hans”.

”Să curgă berea, așa este la Oktoberfest! Este pentru prima dată când se deschide la Bistrița un butoi cu bere într-un mod atât de original. Suntem deja în atmosfera ”Oktoberfest”. Modelul este preluat de la Munchen, acolo unde este sărbătoarea germană. Sărbătoarea noastră combină elementele germane cu cele românești. Să arătăm încă o dată că Bistrița este un oraș unde toată lumea se simte bine”, a spus directorul Centrului Cultural Municipal, Prof.Dr. Dorel Cosma.

Primarul municipiului ing. Ovidiu Teodor Crețu, care și-a pus la gât eșarfa simbol al festivalului, a declarat că ”Oktoberfest, ediția I, o idee avută și pusă în practică de Dorel Cosma, domnul acesta îmbrăcat ca un tirolez. Sper că este începutul unui drum lung, cu multe ediții, unde lumea să vină și să se veselească. Să cânte, să bea bere, să se distreze așa cum le stă bine celor care au terminat cu strânsul recoltelor, pentru că Oktoberfest de aici vine: petrecerea de sfârșit de toamnă, după ce s-au adunat toate de pe hotare. Noi le-am strâns pe toate ale noastre, suntem liniștiți și acum bem bere. La mulți ani tuturor!”.